Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „The Night of the 12th” (2022).

Țara: Franța, Belgia
Gen: Thriller polițist, dramă, crimă, mister, psihologic
Regizor: Dominik Moll
Scenariști: Dominik Moll, Gilles Marchand, după cartea „18.3 – Une année à la PJ” de Pauline Guéna
Actori principali: Bastien Bouillon, Bouli Lanners, Anouk Grinberg, Théo Cholbi, Johann Dionnet, Thibaut Evrard, Julien Frison, Mouna Soualem, Pauline Serieys, Lula Cotton-Frapier

Descriere

„The Night of the 12th”, cunoscut în original sub titlul „La Nuit du 12”, este un thriller polițist francez inspirat dintr-o anchetă reală, care explorează nu numai dificultatea descoperirii adevărului, ci și efectele pe care un caz nerezolvat le poate avea asupra celor însărcinați să-l investigheze.

Într-o noapte de octombrie, Clara Royer, o tânără de 21 de ani, este ucisă cu brutalitate în timp ce se întoarce acasă de la o întâlnire cu prietenii, într-o localitate din apropierea orașului Grenoble.

Ancheta este preluată de o echipă a poliției judiciare, condusă de Yohan Vivès, interpretat de Bastien Bouillon, un investigator tânăr, disciplinat și rezervat, care tocmai a fost promovat într-o funcție de conducere.

Alături de el lucrează Marceau, interpretat de Bouli Lanners, un polițist experimentat, cu o personalitate mai impulsivă și cu o viață personală complicată.

Cei doi încearcă să reconstituie ultimele ore din viața Clarei, să identifice persoanele cu care aceasta a intrat în contact și să înțeleagă împrejurările în care a fost comisă crima.

Pe măsură ce investigația avansează, apar numeroase piste, declarații contradictorii și persoane care ar putea avea legătură cu tragedia. Dar fiecare informație nouă pare să deschidă alte întrebări, în loc să ofere răspunsuri definitive.

Yohan descoperă treptat că o anchetă nu înseamnă numai adunarea probelor și interogarea suspecților. Înseamnă și confruntarea cu prejudecățile, cu limitele memoriei umane și cu dificultatea de a separa faptele de presupuneri.

În același timp, investigația începe să-i afecteze viața personală. Crima devine o preocupare constantă, iar imposibilitatea de a construi o explicație coerentă îi provoacă o frustrare tot mai profundă.

Filmul urmărește cu atenție munca echipei, relațiile dintre investigatori și felul în care un caz violent poate modifica percepția oamenilor asupra lumii din jur.

„The Night of the 12th” nu este construit ca un thriller convențional, în care fiecare scenă apropie spectatorul de o revelație spectaculoasă. Este o dramă despre incertitudine, despre obsesia adevărului și despre limitele unei profesii în care efortul nu garantează întotdeauna rezultatul.

Detalii interesante despre film și actori

Filmul este inspirat din cartea documentară „18.3 – Une année à la PJ”, scrisă de Pauline Guéna, care a petrecut un an alături de polițiștii judiciari din Versailles, urmărindu-le activitatea zilnică. Titlul cărții se referă la articolul 18.3 din regulamentul poliției franceze, care permite accesul unor persoane din afara instituției la activitatea polițiștilor, în anumite condiții.

Dominik Moll a descoperit cartea după ce a citit prezentarea de pe coperta ei. L-a impresionat ideea că aproape fiecare investigator întâlnește, la un moment dat, un caz care continuă să-l urmărească ani întregi. Regizorul a considerat că această obsesie reprezenta un punct de plecare mai interesant pentru un film decât simpla identificare a unui criminal.

Povestea Clarei este inspirată de cazul real al unei tinere numite Maud Maréchal, ucisă în 2013, în regiunea pariziană. Pentru film, realizatorii au schimbat numele, locurile și numeroase împrejurări. Dominik Moll a explicat că nu a dorit să realizeze o reconstituire fidelă, din respect pentru familia victimei și pentru persoanele implicate în ancheta reală.

Pentru pregătirea filmului, regizorul a petrecut o săptămână alături de polițiștii judiciari din Grenoble. A participat ca observator la activitățile lor și a descoperit cât de mult timp presupune redactarea rapoartelor, verificarea informațiilor și reluarea unor proceduri aparent repetitive.

O observație importantă a fost rolul grupului. Investigatorii lucrează adesea în echipe restrânse, iar relațiile dintre ei devin esențiale pentru gestionarea presiunii psihologice. Moll a remarcat și folosirea umorului negru ca mecanism de apărare în fața unor situații profesionale traumatizante.

Distribuția a fost aleasă printr-un proces îndelungat. Peste o sută de actori au fost audiați pentru rolurile investigatorilor. Regizorul și directoarea de casting au urmărit nu numai calitățile individuale, ci și felul în care actorii funcționau împreună, deoarece echipa trebuia să pară un colectiv format în timp, nu o adunare de personaje independente.

Bouli Lanners a fost una dintre primele alegeri pentru rolul lui Marceau. În schimb, Bastien Bouillon a fost selectat după mai multe etape de audiții. Dominik Moll a apreciat la el capacitatea de a transmite emoții și neliniști fără să le exprime direct, o calitate esențială pentru personajul rezervat al lui Yohan.

Un detaliu deosebit privește pasiunea lui Yohan pentru ciclism. În film, investigatorul obișnuiește să pedaleze pe un velodrom, repetând aceleași cercuri. Această imagine a fost concepută ca o reprezentare vizuală a obsesiei sale: oricât de mult efort ar depune, gândurile îl readuc mereu în același punct.

Secvențele au fost filmate la velodromul din Eybens, lângă Grenoble. Bastien Bouillon a urmat un antrenament special pentru a învăța să pedaleze pe pista înclinată, deoarece ciclismul pe velodrom necesită o tehnică diferită de mersul obișnuit pe bicicletă. Actorul a executat personal secvențele, care s-au dovedit solicitante fizic.

Filmările s-au desfășurat în toamna anului 2021, în principal în valea Maurienne, din Savoia, și în regiunea Grenoble. Peisajele montane au fost alese pentru contrastul dintre frumusețea naturii și atmosfera apăsătoare a investigației.

Deși regizorul a studiat activitatea poliției judiciare din Grenoble, interioarele secției nu au fost filmate acolo. Birourile au fost reconstruite cu fidelitate într-o clădire abandonată din apropierea Parisului, pentru a permite controlul asupra spațiului și asupra condițiilor tehnice.

Dominik Moll a ales deliberat un stil vizual reținut. A evitat montajul frenetic și folosirea excesivă a prim-planurilor, preferând cadre în care personajele sunt prezentate în relație cu spațiile și cu ceilalți oameni. Considera că tensiunea exista deja în mintea investigatorilor și nu trebuia amplificată artificial prin tehnici spectaculoase.

Muzica originală a fost compusă de Olivier Marguerit. Regizorul l-a ales după ce îi apreciase lucrările pentru filmele „Diamant noir” și „Onoda”. Compozitorul a început să lucreze la anumite teme muzicale încă din perioada scenariului, înaintea filmărilor, iar unele dintre aceste compoziții au fost păstrate în versiunea finală.

„The Night of the 12th” a fost prezentat în secțiunea Cannes Première a Festivalului de Film de la Cannes din 2022, înainte de lansarea în cinematografele franceze, la 13 iulie 2022.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut în primul rând realismul cu care este prezentată activitatea poliției judiciare. În multe thrillere, anchetatorii descoperă rapid indicii decisive, identifică legături spectaculoase și rezolvă cazurile printr-o combinație de intuiție și acțiune. Aici, investigația este construită din muncă repetitivă, declarații incomplete, contradicții și încercări care nu conduc întotdeauna la rezultate.

Această abordare mi se pare mai apropiată de realitate. O anchetă nu este un exercițiu intelectual în care toate piesele sunt pregătite pentru a forma un puzzle. Uneori lipsesc piese esențiale, iar altele par să aparțină unor povești diferite.

Bastien Bouillon oferă o interpretare foarte bună în rolul lui Yohan Vivès. Personajul său nu este un detectiv excentric și nici un erou spectaculos. Este un om meticulos, care încearcă să-și păstreze luciditatea, dar care ajunge să fie tot mai afectat de imposibilitatea de a înțelege ceea ce s-a întâmplat.

Mi-a plăcut felul în care actorul transmite această transformare prin gesturi mici, priviri și tăceri. Yohan nu are nevoie de discursuri lungi pentru a arăta cât de mult îl apasă cazul.

Bouli Lanners este la fel de convingător în rolul lui Marceau. Spre deosebire de Yohan, personajul său își exteriorizează mai ușor frustrările, iar dificultățile din viața personală influențează felul în care reacționează la anchetă.

Relația dintre cei doi oferă filmului una dintre cele mai interesante dimensiuni. Nu sunt parteneri construiți după modelul clasic al filmelor polițiste, în care diferențele de personalitate generează permanent replici amuzante. Sunt doi oameni care încearcă să facă aceeași muncă, dar care suportă diferit presiunea ei.

Mi-a plăcut și faptul că filmul acordă atenție prejudecăților care pot apărea în timpul investigării unei crime. Viața personală a victimei este analizată în detaliu, iar unele întrebări ridică problema modului în care societatea judecă alegerile unei femei, chiar și atunci când ea este cea care a suferit o violență extremă.

Această dimensiune este tratată fără discursuri moralizatoare. Ea apare în conversații, în reacțiile investigatorilor și în felul în care anumite informații sunt interpretate diferit în funcție de persoana care le primește.

Un alt element pe care l-am apreciat este atmosfera. Regiunea montană, străzile liniștite și spațiile administrative creează un contrast puternic cu brutalitatea crimei. Violența nu pare să aparțină unui univers separat, ci pătrunde într-o lume obișnuită, în care oamenii continuă să meargă la serviciu și să-și trăiască viețile.

Secvențele de la velodrom mi se par deosebit de inspirate. Mișcarea circulară a lui Yohan exprimă vizual ceea ce personajul nu poate spune: nevoia de a continua să caute, chiar și atunci când nu știe dacă se apropie de vreun răspuns.

Mi-a plăcut și absența spectaculozității inutile. Dominik Moll are încredere în personaje și în forța situației, fără să simtă nevoia să transforme fiecare interogatoriu într-o confruntare dramatică.

Filmul ridică și o întrebare dificilă despre responsabilitatea profesională. Cât timp poate un investigator să continue să caute adevărul fără ca această căutare să-i consume întreaga viață? Și cum poate accepta limitele propriei meserii atunci când în joc se află moartea unui om?

Ceea ce mi se pare cel mai valoros este că „The Night of the 12th” nu folosește crima doar ca pretext pentru suspans. Filmul este interesat de oameni, de instituții și de felul în care violența lasă urme nu numai asupra victimelor și familiilor lor, ci și asupra celor care încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat.

Premii

„The Night of the 12th” a fost unul dintre marii câștigători ai Premiilor César din 2023, obținând șase premii din zece nominalizări.

Printre distincțiile câștigate se numără:

• Cel mai bun film
• Cel mai bun regizor: Dominik Moll
• Cel mai bun actor în rol secundar: Bouli Lanners
• Cel mai promițător actor: Bastien Bouillon
• Cel mai bun scenariu adaptat: Dominik Moll și Gilles Marchand
• Cel mai bun sunet

Filmul a fost recompensat și la Premiile Lumières din 2023, unde a câștigat distincția pentru Cel mai bun film.

A fost selectat în secțiunea Cannes Première a Festivalului de Film de la Cannes din 2022, una dintre cele mai importante platforme internaționale de prezentare a cinematografiei de autor.

Recomandare

Recomand „The Night of the 12th” celor cărora le plac thrillerele polițiste realiste, dramele psihologice și filmele în care investigația este mai importantă decât acțiunea spectaculoasă.

Nu este o producție construită după regulile unui thriller comercial obișnuit. Ritmul este deliberat, dialogurile au un rol esențial, iar tensiunea se acumulează prin detalii și prin comportamentul personajelor.

Bastien Bouillon și Bouli Lanners oferă interpretări excelente, iar Dominik Moll reușește să transforme o anchetă polițistă într-o reflecție despre adevăr, prejudecăți, violență și limitele cunoașterii.

„The Night of the 12th” este un film care ne amintește că, în realitate, dorința de a afla adevărul și posibilitatea de a-l demonstra sunt două lucruri diferite. Iar uneori tocmai această distanță devine cea mai grea povară a unui investigator.