Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „September 5” (2024).

Țara: Germania, Statele Unite
Gen: Dramă istorică, thriller, biografic, jurnalism
Regizor: Tim Fehlbaum
Scenariști: Moritz Binder, Tim Fehlbaum, Alex David
Actori principali: Peter Sarsgaard, John Magaro, Ben Chaplin, Leonie Benesch, Zinedine Soualem, Georgina Rich, Corey Johnson, Marcus Rutherford, Benjamin Walker

Descriere

„September 5” ne poartă în anul 1972, în timpul Jocurilor Olimpice de vară de la München, într-o perioadă în care Germania de Vest încearcă să prezinte lumii imaginea unei țări democratice, pașnice și profund diferite de cea asociată cu trecutul nazist.

Competiția sportivă atrage atenția întregii lumi, iar televiziunile internaționale transmit probele olimpice către milioane de spectatori. Printre echipele de jurnaliști se află și cea a postului american ABC Sports, responsabilă de acoperirea evenimentului.

În dimineața zilei de 5 septembrie, atmosfera festivă este întreruptă de o veste alarmantă: membri ai organizației palestiniene Septembrie Negru au pătruns în Satul Olimpic și au luat ostatici membri ai delegației israeliene.

Pentru echipa ABC, situația reprezintă o provocare fără precedent. Jurnaliștii sportivi, obișnuiți să transmită competiții și rezultate, trebuie să se adapteze rapid unei crize internaționale care se desfășoară la mică distanță de studioul lor.

În centrul poveștii se află Geoffrey Mason, interpretat de John Magaro, un tânăr producător de televiziune care primește responsabilitatea coordonării transmisiei în direct.

Alături de el lucrează Roone Arledge, interpretat de Peter Sarsgaard, un conducător experimentat al departamentului sportiv, și Marvin Bader, interpretat de Ben Chaplin, care încearcă să mențină echilibrul dintre nevoia de informație și responsabilitatea față de persoanele implicate.

Un rol important îl are și Marianne Gebhardt, interpretată de Leonie Benesch, o tânără angajată germană care ajută echipa americană să înțeleagă informațiile transmise de autoritățile locale și de presa germană.

Pe măsură ce criza se amplifică, redacția se transformă într-un spațiu dominat de telefoane, monitoare, ordine contradictorii și decizii care trebuie luate în câteva secunde.

Jurnaliștii încearcă să afle ce se întâmplă, să verifice informațiile primite și să transmită publicului evenimentele fără să pună în pericol persoanele aflate în mijlocul crizei.

Dar posibilitatea de a transmite aproape instantaneu imaginile ridică întrebări dificile. Ce trebuie arătat? Ce informații pot fi difuzate în siguranță? Și cât de departe poate merge o televiziune în încercarea de a oferi publicului imagini exclusive?

Filmul urmărește această confruntare dintre presiunea transmisiunii în direct și responsabilitatea jurnalistică, într-un moment în care televiziunea începea să descopere atât puterea, cât și riscurile relatării unor evenimente dramatice în timp real.

„September 5” este o dramă istorică despre nașterea unei noi forme de jurnalism televizat și despre oamenii care au fost obligați să ia decizii profesionale și morale într-o situație pentru care nu existau reguli clare.

Detalii interesante despre film și actori

Unul dintre cele mai importante aspecte ale producției este perspectiva aleasă de regizorul Tim Fehlbaum. Deși atentatul de la München a mai fost prezentat în documentare și filme de ficțiune, regizorul a decis să urmărească evenimentele aproape exclusiv din interiorul redacției ABC Sports.

Ideea s-a conturat după ce Fehlbaum a discutat cu Geoffrey Mason, producătorul care coordonase o parte importantă a transmisiei din 5 septembrie 1972. Inițial, realizatorii plănuiseră o conversație scurtă, dar mărturiile lui Mason au devenit esențiale pentru scenariu.

Regizorul a fost impresionat de faptul că jurnaliștii nu aveau timp să analizeze îndelung consecințele deciziilor lor. Trebuiau să reacționeze imediat, iar dilemele etice apăreau în același moment în care evenimentele se desfășurau.

Pentru a reconstitui atmosfera televiziunii din 1972, echipa de producție a studiat înregistrări originale, fotografii, planuri ale studiourilor și mărturiile persoanelor care lucraseră atunci la ABC.

Scenograful Julian R. Wagner a recreat cabina de regie folosind planurile și fotografiile spațiului original. Decorul a fost construit la Bavaria Studios, în München, cu o atenție deosebită la dimensiunile încăperilor, poziția monitoarelor și organizarea echipamentelor.

Un detaliu remarcabil este că realizatorii au refuzat să folosească monitoare moderne ascunse în carcase vechi. Au căutat aparatură autentică din anii 1970, inclusiv televizoare cu ecran curbat, telefoane, stații de emisie și echipamente de înregistrare.

Obiectele au fost găsite în muzee, colecții private și depozite din mai multe țări europene, printre care Germania, Țările de Jos, Italia și Cehia. O parte importantă a aparaturii a fost reparată pentru a funcționa efectiv în timpul filmărilor.

Această alegere a influențat direct interpretarea actorilor. John Magaro și colegii săi nu trebuiau să mimeze reacțiile la imagini inexistente, deoarece pe monitoarele din decor rulau înregistrări autentice sau secvențe reconstruite pentru film.

Producția a obținut drepturile de utilizare a unor imagini originale din transmisia ABC din 1972. În film apare astfel adevăratul prezentator Jim McKay, prin intermediul materialelor de arhivă, fără ca rolul său să fie interpretat de un actor.

Tim Fehlbaum a considerat că prezența reală a lui McKay era indispensabilă, deoarece modul în care acesta relatase evenimentele, încercând să păstreze echilibrul dintre profesionalism și emoție, reprezenta o parte esențială a istoriei televiziunii.

John Magaro s-a pregătit pentru rolul lui Geoffrey Mason observând luni întregi echipe de producție care coordonau transmisiuni sportive. A urmărit în special modul în care sunt transmise comenzile în regie, limbajul tehnic și viteza cu care trebuie luate deciziile.

Actorul a descris această pregătire ca pe învățarea unei abilități complet noi, asemănătoare studierii unui instrument muzical pentru un rol cinematografic.

Regizorul și directorul de fotografie Markus Förderer au ales să filmeze multe scene în cadre lungi, cu camere mobile. Actorii nu știau întotdeauna în ce moment urmau să fie filmați în prim-plan, ceea ce îi obliga să rămână permanent implicați în acțiune.

Pentru a obține senzația de haos controlat, operatorii nu repetau întotdeauna mișcările împreună cu actorii. Camera urmărea conversațiile și reacțiile aproape ca într-un documentar, iar montajul selecta ulterior momentele cele mai relevante.

Imaginea a fost realizată cu echipamente digitale moderne, dar folosind obiective și tehnici inspirate de cinematografia anilor 1970. Echipa a alternat obiectivele sferice cu cele anamorfice și a introdus anumite imperfecțiuni vizuale pentru a evita aspectul prea curat al unei producții contemporane.

Un alt detaliu interesant privește recrearea imaginilor de arhivă care nu mai existau sau nu puteau fi utilizate. Echipa a filmat secvențe noi cu echipamente și tehnici apropiate de cele ale televiziunii epocii, astfel încât trecerea dintre materialul original și cel reconstituit să fie cât mai puțin vizibilă.

Pentru o secvență care necesita imaginea unui aeroport, scenograful a folosit chiar un truc optic tradițional: a realizat o imagine a clădirii, a imprimat-o pe un panou de carton și a poziționat-o în perspectivă, în loc să creeze întregul decor digital.

Filmările principale s-au desfășurat în 32 de zile, un interval relativ scurt pentru o producție cu atât de multe elemente tehnice și cu o coordonare atât de precisă între actori, aparatură și materialele de arhivă.

„September 5” a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, la 29 august 2024, înainte de lansarea sa în cinematografe.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut în primul rând perspectiva neobișnuită asupra unui eveniment istoric cunoscut. În loc să urmărească direct operațiunea teroristă sau reacțiile autorităților, filmul ne introduce într-o redacție de televiziune și ne arată cât de dificil poate fi să relatezi corect un eveniment care se desfășoară în timp real.

Această alegere schimbă complet natura tensiunii. Nu asistăm la un thriller construit în jurul confruntării fizice, ci la unul în care fiecare apel telefonic, fiecare informație nouă și fiecare decizie editorială poate avea consecințe importante.

John Magaro este foarte convingător în rolul lui Geoffrey Mason. Personajul său trebuie să coordoneze o echipă într-o situație fără precedent, în timp ce încearcă să înțeleagă ce informații sunt sigure și ce anume poate fi transmis publicului.

Mi-a plăcut felul în care actorul redă presiunea profesională fără să transforme personajul într-un erou convențional. Mason nu are control asupra evenimentelor, ci numai asupra modului în care echipa sa încearcă să le relateze.

Peter Sarsgaard oferă o interpretare puternică în rolul lui Roone Arledge. Personajul său înțelege importanța momentului și dorește ca ABC Sports să păstreze controlul transmisiei, dar această ambiție ridică întrebări despre granița dintre responsabilitatea jurnalistică și competiția pentru audiență.

Ben Chaplin aduce un contrapunct important prin personajul lui Marvin Bader. El reprezintă vocea prudenței, a experienței și a conștientizării faptului că informațiile transmise de televiziune pot influența desfășurarea unei crize.

Leonie Benesch mi s-a părut deosebit de potrivită pentru rolul Mariannei Gebhardt. Personajul ei se află între două lumi: echipa americană care încearcă să înțeleagă situația și autoritățile germane care gestionează evenimentele. Prin ea, filmul introduce și perspectiva unei generații germane obligate să se raporteze la trecutul propriei țări.

Mi-a plăcut foarte mult reconstituirea tehnologiei anilor 1970. Monitoarele, telefoanele, benzile magnetice și echipamentele de transmisie nu sunt simple elemente decorative. Ele participă direct la acțiune și ne arată cât de complicată era transmiterea în direct a imaginilor înaintea apariției tehnologiei digitale.

Filmul demonstrează că viteza informației a reprezentat o provocare jurnalistică încă dinaintea internetului și a rețelelor sociale. Diferența este că, în 1972, posibilitatea de a transmite imagini în direct la scară globală era încă o noutate, iar consecințele sale nu erau pe deplin înțelese.

Un alt aspect pe care l-am apreciat este folosirea imaginilor autentice de arhivă. Prezența adevăratului Jim McKay oferă poveștii o forță documentară aparte și amintește spectatorului că în spatele dramatizării cinematografice se află oameni și evenimente reale.

Mi-a plăcut și ritmul filmului. Deși mare parte din acțiune se desfășoară într-un spațiu restrâns, tensiunea nu scade. Regizorul folosește eficient mișcarea camerelor, suprapunerea dialogurilor și agitația din jurul monitoarelor pentru a transmite presiunea unei redacții aflate în fața unei crize.

Dincolo de dimensiunea tehnică, filmul ridică întrebări importante despre etica jurnalistică. Dreptul publicului de a fi informat nu înseamnă automat că orice imagine trebuie difuzată sau că orice informație trebuie transmisă imediat.

Uneori, câteva secunde de verificare pot face diferența dintre o relatare responsabilă și răspândirea unei informații greșite. Alteori, tocmai întârzierea poate priva publicul de o informație esențială.

Mi se pare important și faptul că filmul arată cum jurnalismul poate influența evenimentele pe care încearcă doar să le observe. Într-o situație de criză, imaginile transmise în direct pot ajunge nu numai la spectatori, ci și la persoanele implicate în desfășurarea evenimentelor.

Această problemă este cu atât mai actuală într-o lume în care aproape oricine poate transmite imagini în timp real, fără verificare editorială și fără să cunoască posibilele consecințe.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că „September 5” nu prezintă jurnalismul ca pe o activitate lipsită de greșeli, dar nici nu îl reduce la dorința de senzațional. Filmul arată oameni care încearcă să-și facă meseria într-o situație excepțională, cu informații incomplete și sub o presiune uriașă.

Premii

„September 5” a primit o nominalizare la Premiile Oscar din 2025, la categoria Cel mai bun scenariu original, pentru Moritz Binder, Tim Fehlbaum și Alex David.

La Globurile de Aur din 2025, filmul a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film dramatic.

La Independent Spirit Awards 2025, a obținut premiul pentru Cel mai bun montaj, acordat lui Hansjörg Weißbrich.

Filmul a fost recompensat și la German Film Awards 2025, unde a câștigat nouă premii, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor pentru Tim Fehlbaum și Cel mai bun scenariu.

A fost prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția din 2024, unde a atras atenția prin perspectiva sa asupra atentatului de la München și prin reconstituirea tehnică a unei transmisiuni televizate istorice.

Recomandare

Recomand „September 5” celor cărora le plac dramele istorice, thrillerele construite în jurul unor evenimente reale și filmele despre jurnalism, responsabilitate și luarea deciziilor sub presiune.

Nu este un film de acțiune convențional. Tensiunea se naște din dialoguri, informații contradictorii și din dificultatea de a decide ce trebuie făcut atunci când nu există timp pentru analiză.

John Magaro, Peter Sarsgaard, Ben Chaplin și Leonie Benesch oferă interpretări convingătoare, iar reconstituirea studioului ABC din 1972 reprezintă una dintre marile calități ale producției.

„September 5” este un film despre un moment tragic al istoriei, dar și despre începutul unei epoci în care evenimentele nu mai sunt doar trăite de cei implicați direct, ci urmărite simultan de milioane de oameni. Iar această putere a imaginii aduce cu sine o responsabilitate pe care jurnalismul nu își poate permite să o ignore.