Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Society of the Snow” (2023).

Țara: Spania, Uruguay, Chile, Statele Unite

Gen: Dramă, aventură, supraviețuire, thriller psihologic, biografic

Regizor: J. A. Bayona

Scenariști: J. A. Bayona, Bernat Vilaplana, Jaime Marques, Nicolás Casariego, după cartea „La sociedad de la nieve” de Pablo Vierci

Actori principali: Enzo Vogrincic, Agustín Pardella, Matías Recalt, Esteban Bigliardi, Diego Vegezzi, Fernando Contigiani García, Esteban Kukuriczka, Valentino Alonso

Descriere

„Society of the Snow”, cunoscut în original sub titlul „La sociedad de la nieve”, reconstituie una dintre cele mai extraordinare povești de supraviețuire ale secolului XX, inspirată de accidentul avionului uruguayan care s-a prăbușit în Munții Anzi în octombrie 1972.

La bordul aeronavei se află membri ai unei echipe de rugby din Uruguay, alături de prieteni și rude, care călătoresc spre Chile. Pentru majoritatea, este o călătorie obișnuită, plină de entuziasmul tinereții și de perspectiva unor zile petrecute împreună.

Totul se schimbă atunci când avionul se prăbușește într-o regiune izolată a Anzilor, la mare altitudine, într-un peisaj dominat de zăpadă, stânci și temperaturi extrem de scăzute.

Cei care supraviețuiesc impactului se trezesc într-un mediu pentru care nimeni nu este pregătit. Nu au echipamente adecvate pentru munte, rezervele de hrană sunt foarte reduse, iar comunicarea cu exteriorul este imposibilă.

La început, speranța salvării pare singurul lucru de care se pot agăța. Dar timpul trece, condițiile devin tot mai dificile, iar oamenii trebuie să înțeleagă că supraviețuirea lor ar putea depinde de decizii pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată.

Filmul urmărește în special experiența lui Numa Turcatti, interpretat de Enzo Vogrincic, unul dintre tinerii aflați la bord. Prin perspectiva lui, spectatorul descoperă treptat relațiile dintre supraviețuitori, fricile lor și modul în care o comunitate improvizată încearcă să-și păstreze umanitatea în împrejurări extreme.

În mijlocul muntelui, regulile obișnuite ale existenței își pierd sensul. Hrana, căldura, odihna și chiar trecerea unei singure zile devin probleme care necesită eforturi extraordinare.

În același timp, fiecare persoană trebuie să se confrunte cu propriile limite fizice și morale. Oamenii reacționează diferit la foame, durere și incertitudine, iar solidaritatea devine la fel de importantă ca rezistența individuală.

Bayona nu construiește povestea ca pe o aventură spectaculoasă în care un singur erou reușește să învingă natura. Accentul cade pe grup, pe dependența reciprocă dintre oameni și pe felul în care supraviețuirea unuia ajunge să fie legată de efortul celorlalți.

„Society of the Snow” este o dramă despre limitele rezistenței umane, despre alegeri imposibile și despre legăturile care se formează între oameni atunci când tot ceea ce considerau sigur dispare.

Detalii interesante despre film și actori

J. A. Bayona a lucrat aproximativ zece ani la dezvoltarea acestui proiect. După ce a citit cartea jurnalistului uruguayan Pablo Vierci, regizorul a devenit interesat nu numai de supraviețuirea fizică a pasagerilor, ci și de relațiile dintre ei și de modul în care grupul a reușit să funcționeze ca o comunitate în condiții extreme.

Un aspect esențial al producției a fost colaborarea directă cu supraviețuitorii accidentului și cu familiile celor care nu s-au mai întors. Actorii au avut ocazia să discute cu persoanele reale pe care urmau să le interpreteze sau cu rudele acestora. Matías Recalt, care îl joacă pe Roberto Canessa, a petrecut timp alături de acesta și de familia lui, încercând să-i înțeleagă personalitatea și experiențele.

Pentru distribuție au fost analizate peste 2.000 de candidaturi. Bayona a preferat actori tineri, mulți dintre ei relativ necunoscuți publicului internațional, și a insistat ca personajele să vorbească spaniola cu accent uruguayan. Considera că autenticitatea limbajului și a relațiilor dintre personaje era esențială pentru respectarea identității celor implicați în tragedie.

Actorii au trecut prin aproximativ șapte săptămâni de repetiții înaintea filmărilor. Scopul nu era doar învățarea replicilor, ci și formarea unei relații de grup credibile. Bayona dorea ca spectatorul să simtă că acești tineri se cunoșteau și aveau o istorie comună înainte de accident.

Filmările au fost realizate în principal în Sierra Nevada, în apropiere de Granada, Spania, unde au fost construite replici ale fuselajului avionului. Unele cadre exterioare au fost filmate chiar în Anzi, în zona reală a accidentului. Pentru a reproduce peisajul cât mai fidel, echipa a combinat filmările montane cu efecte vizuale care au integrat relieful original al Văii Lacrimilor.

Accesul la decorurile montane a fost extrem de dificil. Membrii echipei trebuiau să folosească vehicule speciale pentru zăpadă și instalații de transport pe cablu, iar deplasarea echipamentelor cinematografice era limitată de altitudine și de condițiile meteorologice. Uneori, realizatorii au fost nevoiți să filmeze aproape ca într-un documentar, folosind echipe restrânse și lumină naturală.

Au fost construite mai multe replici ale fuselajului, fiecare adaptată unor cerințe tehnice diferite. Unele permiteau filmarea exterioarelor, altele erau destinate scenelor din interior, iar o replică specială a fost folosită pentru reconstituirea accidentului. Spațiile au fost realizate cu o atenție deosebită la dimensiuni și la poziția obiectelor, astfel încât actorii să simtă restricțiile fizice ale locului.

Unul dintre cele mai solicitante aspecte ale producției a fost transformarea fizică a actorilor. Filmările au fost organizate în mare parte cronologic, pentru ca aceștia să poată pierde treptat în greutate, reflectând degradarea stării fizice a personajelor. Procesul a fost supravegheat de specialiști în nutriție și medici, iar unii actori au slăbit considerabil pe parcursul producției.

Pentru a reda cât mai realist frigul, epuizarea și efectele altitudinii, Bayona a preferat să filmeze în condiții montane reale atunci când era posibil. Totuși, secvențele deosebit de periculoase au fost realizate în decoruri controlate, cu ajutorul efectelor speciale.

O alegere artistică importantă a fost folosirea personajului Numa Turcatti ca voce narativă. Regizorul a considerat că perspectiva lui permite prezentarea poveștii dincolo de simpla celebrare a supraviețuitorilor. Filmul acordă astfel o atenție deosebită și celor care au murit, fără de care experiența colectivă a grupului nu ar putea fi înțeleasă pe deplin.

Muzica originală a fost compusă de Michael Giacchino, cunoscut pentru coloanele sonore ale filmelor „Up”, „The Batman” și „Jurassic World”. Compozitorul a urmărit să creeze o atmosferă emoțională și spirituală, evitând transformarea poveștii într-o aventură eroică convențională.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut în primul rând realismul cu care filmul prezintă condițiile de supraviețuire. Munții nu sunt transformați într-un decor spectaculos pentru aventură, ci într-un mediu indiferent la existența oamenilor. Frumusețea peisajului contrastează permanent cu fragilitatea celor care încearcă să rămână în viață.

Bayona reușește să transmită dimensiunea izolării fără să recurgă permanent la explicații. Întinderile de zăpadă, tăcerea și lipsa oricărui reper uman creează sentimentul că personajele se află într-un loc din care lumea obișnuită a dispărut.

Mi-a plăcut și faptul că filmul nu construiește un singur erou în jurul căruia să graviteze întreaga poveste. Deși anumite personaje ocupă un loc mai important, supraviețuirea este prezentată ca un efort colectiv, în care fiecare contribuție poate deveni esențială.

Enzo Vogrincic oferă o interpretare sensibilă și reținută în rolul lui Numa Turcatti. Personajul său nu este definit numai prin dorința de a trăi, ci și prin întrebările morale pe care împrejurările le ridică. Prin el, filmul capătă o dimensiune profund umană, dincolo de lupta împotriva frigului și a foamei.

Mi-a plăcut și Matías Recalt în rolul lui Roberto Canessa. Interpretarea sa transmite energia și hotărârea unui tânăr care încearcă să gândească practic într-o situație în care disperarea ar putea paraliza orice inițiativă.

Un alt aspect remarcabil este felul în care sunt prezentate relațiile dintre oameni. În condiții extreme, solidaritatea nu înseamnă numai gesturi spectaculoase de sacrificiu. Uneori înseamnă să împarți un spațiu foarte mic, să ai grijă de cineva bolnav, să asculți sau să încerci să menții speranța atunci când nu mai există motive evidente pentru optimism.

Filmul abordează și problema deciziilor morale extreme, fără să transforme suferința personajelor într-un spectacol. Mi se pare important că Bayona nu încearcă să judece oamenii din perspectiva confortului nostru de spectatori. În schimb, ne obligă să înțelegem cât de diferite devin regulile existenței atunci când supraviețuirea este pusă în pericol.

Din punct de vedere vizual, filmul este impresionant. Imaginea lui Pedro Luque pune în valoare imensitatea munților, dar și spațiile înguste în care supraviețuitorii încearcă să se protejeze. Contrastul dintre exteriorul nesfârșit și interiorul sufocant al fuselajului amplifică senzația de captivitate.

Mi-a plăcut și modul în care sunetul este folosit pentru a construi tensiunea. Vântul, zăpada, mișcările metalului și respirația oamenilor devin uneori mai importante decât muzica sau dialogul.

Ceea ce mi se pare însă cel mai valoros este că filmul nu vorbește numai despre instinctul de conservare. Vorbește despre responsabilitatea față de ceilalți și despre felul în care oamenii pot continua să formeze o comunitate chiar și atunci când toate structurile obișnuite ale societății au dispărut.

Premii

„Society of the Snow” a primit două nominalizări la Premiile Oscar din 2024: Cel mai bun film internațional, reprezentând Spania, și Cel mai bun machiaj și coafură. Nu a câștigat la niciuna dintre cele două categorii.

La Premiile Goya din 2024, filmul a fost marele câștigător al serii, obținând 12 premii din 13 nominalizări, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor pentru J. A. Bayona, Cel mai bun actor debutant pentru Matías Recalt, Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cea mai bună muzică originală și Cele mai bune efecte speciale.

Filmul a primit și o nominalizare la Globurile de Aur din 2024, la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină, precum și o nominalizare la BAFTA, pentru Cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza.

Recomandare

Recomand „Society of the Snow” celor cărora le plac dramele inspirate din fapte reale, filmele despre supraviețuire și poveștile care explorează limitele fizice și morale ale omului.

Nu este un film ușor de privit. Conține scene tulburătoare și prezintă suferința într-un mod direct, fără să o transforme într-o aventură spectaculoasă. Dar tocmai această abordare îi oferă forță și credibilitate.

Interpretările actorilor, imaginea montană și atenția acordată experienței colective construiesc o poveste care depășește simpla relatare a unui accident aviatic.

„Society of the Snow” este un film despre supraviețuire, dar și despre ceea ce rămâne din umanitatea noastră atunci când suntem lipsiți de aproape tot ceea ce considerăm indispensabil.