Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Misericordia” (2024).

Țara: Franța, Spania, Portugalia
Gen: Dramă, thriller, comedie neagră, mister
Regizor: Alain Guiraudie
Actori principali: Félix Kysyl, Catherine Frot, Jacques Develay, Jean-Baptiste Durand, David Ayala

Descriere

„Misericordia” este unul dintre acele filme care pornesc de la o situație aparent simplă și devin treptat tot mai greu de încadrat într-un singur gen. Jérémie, interpretat de Félix Kysyl, se întoarce în Saint-Martial, un mic sat francez, pentru înmormântarea fostului său patron, brutarul Jean-Pierre. Intenția inițială pare să fie aceea de a rămâne doar câteva zile, însă Martine, văduva celui decedat, îl primește în casă și nu pare deloc grăbită să-l vadă plecând. 

Prezența lui Jérémie îl irită însă pe Vincent, fiul lui Martine. Între cei doi există încă de la început o ostilitate amestecată cu ceva mai greu de definit, iar conflictul lor schimbă complet direcția poveștii. O dispariție, suspiciunile locuitorilor și intervenția neașteptată a preotului satului transformă ceea ce părea o întoarcere temporară într-o rețea de secrete, dorințe și complicități.

Filmul nu funcționează însă ca un thriller convențional. Alain Guiraudie pare mai puțin interesat de întrebarea „cine a făcut-o?” decât de ceea ce oamenii sunt dispuși să accepte, să ascundă sau să ierte atunci când în ecuație intră dorința. Regizorul însuși a explicat că a vrut să păstreze misterul și să-l determine pe spectator să participe activ, fără să știe cu certitudine cine este „răufăcătorul” sau de partea cui ar trebui să fie. 

De aici vine și senzația stranie a filmului. Există crimă și pericol, dar există și umor. Există religie, vinovăție și ideea de iertare, dar și dorință erotică. Personajele se comportă uneori într-un mod care pare absurd, până când înțelegem că Guiraudie nu încearcă să construiască o lume morală ordonată. Dimpotrivă, îl interesează tocmai locul în care dorința începe să tulbure ordinea.

Detalii interesante despre film și actori

„Misericordia” a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes din 2024, în secțiunea Cannes Première. Filmul este o coproducție franco-spaniolo-portugheză și are o durată de aproximativ 102 minute. Imaginea este semnată de Claire Mathon, colaboratoare anterioară a lui Guiraudie. 

Satul izolat are o importanță atât de mare încât devine aproape un personaj. Guiraudie a povestit că își dorea un sat mic și că locul ales pentru filmări nu era unul legat de copilăria sau familia sa. Îl descoperise cu aproximativ zece ani înainte, trecând ocazional prin zonă, iar în timp ce scria scenariul și-a dat seama că ar funcționa foarte bine pentru această poveste. 

Titlul este esențial pentru înțelegerea filmului. Pentru Guiraudie, „misericordia” nu înseamnă pur și simplu iertare. El a explicat că termenul implică empatie și încercarea de a-l înțelege pe celălalt dincolo de judecata morală. Tocmai de aceea cuvântul se potrivește atât de bine preotului, unul dintre cele mai surprinzătoare personaje ale poveștii. 

Regizorul și-a propus totodată să realizeze un film despre erotism și dorință fără să recurgă la reprezentări sexuale explicite. Dorința este prezentă aproape permanent, dar circulă între personaje într-un mod instabil: cine dorește pe cine și de ce nu este întotdeauna evident. Guiraudie a spus că îl interesa inclusiv faptul că Jérémie nu este doar cel care dorește, ci devine la rândul lui obiectul dorinței altora. 

Una dintre scenele importante dintre Jérémie și preot, desfășurată în confesional, a fost folosită chiar la audițiile actorilor Félix Kysyl și Jacques Develay. Guiraudie a povestit că echipa se temea inițial că nu va putea introduce camera în interiorul confesionalului, dar în timpul filmării au găsit o soluție, ceea ce le-a permis să folosească spațiul îngust și jocul dintre lumină și întuneric pentru a accentua secretul dintre personaje. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut faptul că „Misericordia” refuză aproape permanent să meargă acolo unde te aștepți. Când pare că devine un thriller, introduce o situație comică. Atunci când pare că se transformă într-o poveste despre vinovăție, apare dorința. Iar când te aștepți ca preotul să reprezinte autoritatea morală a satului, filmul îi oferă una dintre cele mai neașteptate poziții din întreaga poveste.

Mi-a plăcut și atmosfera. Satul mic, pădurea, drumurile aproape pustii și comunitatea în care toată lumea pare să știe câte ceva despre ceilalți creează senzația unui univers închis. Jérémie vine din afară, dar prezența lui nu introduce pur și simplu dezordinea. Mai degrabă scoate la suprafață lucruri care existau deja.

Félix Kysyl joacă foarte bine ambiguitatea personajului principal. Jérémie poate părea vulnerabil într-un moment și tulburător în următorul, iar filmul nu îi oferă spectatorului confortul unei explicații psihologice complete. Catherine Frot aduce, în schimb, o căldură aparent liniștitoare personajului Martine, care face și mai stranie atmosfera din jurul ei.

Mi-a plăcut mai ales preotul interpretat de Jacques Develay. Într-un film în care aproape fiecare personaj ascunde ceva, el ajunge să reprezinte o formă foarte neobișnuită de milă. Nu este neapărat mila confortabilă și morală pe care ne-am aștepta să o găsim într-un asemenea personaj, ci una care acceptă omul cu tot cu contradicțiile lui.

Premii

„Misericordia” a avut un parcurs festivalier foarte bun. După selecția în Cannes Première la Festivalul de la Cannes 2024, filmul a câștigat Prix Louis-Delluc 2024, unul dintre premiile importante ale cinematografiei franceze. A primit apoi opt nominalizări la Premiile César, inclusiv pentru Cel mai bun film. 

La Valladolid International Film Festival – SEMINCI, filmul a câștigat Espiga de Oro (Golden Spike) pentru Cel mai bun film, precum și Premiul Miguel Delibes pentru scenariu. 

Recomandare

Recomand „Misericordia” spectatorilor cărora le plac filmele europene care nu oferă toate explicațiile și care permit personajelor să rămână contradictorii. Nu este un thriller clasic și nici o comedie neagră convențională, iar cine caută o investigație polițistă construită după reguli foarte clare s-ar putea să fie surprins de direcția în care merge povestea.

Este, în schimb, un film despre dorință, vinovăție, complicitate și limitele judecății morale. Iar titlul spune poate mai mult decât pare la început: misericordia nu este aici simpla iertare a unui om nevinovat, ci încercarea mult mai incomodă de a înțelege un om chiar și atunci când știm că nu este nevinovat.