Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „April” (2024).

Țara: Georgia, Italia, Franța
Gen: Dramă, thriller psihologic
Regizor: Dea Kulumbegashvili
Actori principali: Ia Sukhitashvili, Kakha Kintsurashvili, Merab Ninidze

Descriere

„April” este o dramă austeră și tulburătoare despre Nina, medic obstetrician-ginecolog într-un spital provincial din Georgia. După ce un nou-născut moare în timpul unei nașteri, competența și conduita ei profesională sunt puse sub semnul întrebării, iar asupra ei începe să planeze suspiciunea de neglijență medicală. În același timp, există zvonuri despre o altă parte a activității sale: Nina efectuează în secret avorturi pentru femeile din comunitățile rurale care nu au acces la asemenea servicii. 

De aici, filmul se îndepărtează de structura unei drame medicale convenționale. Dea Kulumbegashvili nu construiește o investigație al cărei scop este să stabilească pur și simplu dacă Nina este vinovată sau nevinovată. O urmărește într-o lume în care corpul femeii se află permanent la intersecția dintre medicină, sexualitate, maternitate, religie și autoritatea exercitată de ceilalți.

Nina călătorește prin sate și intră în casele unor femei pentru care alegerea asupra propriului corp nu este întotdeauna cu adevărat o alegere. Unele dintre cele mai dificile secvențe sunt filmate cu o răbdare aproape incomodă. Camera nu se grăbește să plece atunci când spectatorul ar prefera poate să privească în altă parte.

Există și momente stranii, aproape suprarealiste, care rup realismul poveștii și transformă filmul într-o experiență mult mai greu de explicat. „April” oscilează între concret și coșmar, între corpul privit medical și corpul trăit din interior, fără să traseze întotdeauna o graniță clară între ele.

Chiar regizoarea și-a definit intenția prin explorarea relației și tensiunii dintre existență și condiția feminină. Filmul devine astfel mai puțin o poveste despre un singur medic și mai mult o confruntare cu ceea ce înseamnă să locuiești într-un corp asupra căruia societatea consideră adesea că are dreptul să decidă. 

Detalii interesante despre film și actori

„April” este al doilea lungmetraj al Deei Kulumbegashvili, după apreciatul „Beginning” din 2020. Există și o continuitate importantă între cele două filme: Ia Sukhitashvili, protagonista din „April”, jucase rolul principal și în „Beginning”. 

Un nume surprinzător din spatele producției este Luca Guadagnino, regizorul filmelor „Call Me by Your Name” și „Challengers”, care figurează printre producătorii filmului. „April” a fost realizat ca o coproducție între Georgia, Italia și Franța. 

Imaginea este semnată de Arseni Khachaturan, iar felul în care este folosită camera reprezintă una dintre particularitățile filmului. Există cadre lungi și statice, în care spectatorului nu i se oferă posibilitatea obișnuită de a evita ceea ce se petrece. Uneori personajele sunt privite de la distanță, alteori corpul uman devine centrul aproape brutal al imaginii. Khachaturan avea să primească o nominalizare la Asia Pacific Screen Awards pentru această imagine. 

Ia Sukhitashvili construiește personajul fără gesturi spectaculoase. Nina este controlată și greu de citit, iar filmul refuză să-i ofere spectatorului explicații psihologice comode. Tocmai această reținere avea să-i aducă actriței premiul pentru Best Performance la Asia Pacific Screen Awards. 

Filmul durează 134 de minute și este vorbit în georgiană. Muzica îi aparține compozitorului britanic Matthew Herbert, însă sunetul, tăcerile și zgomotele naturale au cel puțin aceeași importanță în construirea atmosferei. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut faptul că „April” nu încearcă să transforme o temă dificilă într-o poveste simplă despre bine și rău. Nina face lucruri care, în lumea în care trăiește, pot avea consecințe grave, însă filmul ne obligă să privim și realitatea femeilor pentru care ea își asumă aceste riscuri.

Ia Sukhitashvili mi s-a părut foarte bună tocmai pentru că nu încearcă să facă personajul imediat simpatic. Nina nu cere aprobarea spectatorului. Există în ea oboseală, singurătate, încăpățânare și o formă de responsabilitate pe care filmul nu încearcă să o împacheteze frumos.

Mi-a plăcut și contrastul dintre medicina practicată într-un spital și ceea ce Nina întâlnește în comunitățile rurale. Aceeași realitate biologică, sarcina, nașterea și corpul femeii, capătă semnificații complet diferite în funcție de cine deține puterea de a decide.

Vizual, filmul este uneori extraordinar, alteori intenționat inconfortabil. Secvențele aproape onirice pot părea desprinse dintr-un alt film, dar tocmai ele împiedică povestea să rămână doar o dramă socială realistă. Realitatea exterioară și lumea interioară a Ninei încep să se contamineze una pe cealaltă.

Nu este un film ușor și nici unul care încearcă să fie plăcut. Dar este genul de cinema care nu se teme de tăcere și nici de spectatorul care trebuie să rămână singur cu ceea ce tocmai a văzut.

Premii

„April” a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Veneția 2024, unde a concurat pentru Leul de Aur și a câștigat Premiul Special al Juriului. 

A câștigat apoi Zabaltegi-Tabakalera Award la Festivalul de la San Sebastián și premiul pentru Cel mai bun scenariu la Singapore International Film Festival. La Asia Pacific Screen Awards a obținut Best Film, iar Ia Sukhitashvili a câștigat Best Performance. Filmul a primit acolo și nominalizări pentru regie, scenariu și imagine. 

A mai câștigat Grand Prize la Tokyo FILMeX și, ulterior, premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de la Vilnius. 

Recomandare

Recomand „April” celor care apreciază cinematografia de autor și filmele care nu se tem să lase întrebările deschise. Ritmul este lent, există cadre foarte lungi, iar unele scene legate de naștere, avort și corp pot fi greu de privit.

Nu l-aș recomanda însă cuiva care caută o dramă medicală convențională sau o poveste cu explicații clare. Dea Kulumbegashvili cere răbdare și acceptarea unui limbaj cinematografic în care tăcerea și imaginea spun uneori mai mult decât dialogul.

În fond, „April” vorbește despre o contradicție dureroasă: putem trăi într-un corp care ne aparține și, totuși, într-o lume în care alții cred că au dreptul să hotărască ce avem voie să facem cu el.