Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru miniseria „All the Light We Cannot See” (2023).
Țara: Statele Unite
Gen: Dramă, război, istoric
Regizor: Shawn Levy
Creator / Scenarist: Steven Knight
Actori principali: Aria Mia Loberti, Louis Hofmann, Mark Ruffalo, Hugh Laurie, Lars Eidinger, Nell Sutton, Marion Bailey
Status: Miniserie încheiată, 4 episoade
Descriere
„All the Light We Cannot See” este o miniserie în patru episoade, adaptată după romanul omonim al lui Anthony Doerr, laureat cu Premiul Pulitzer. Povestea se desfășoară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și urmărește două destine aparent aflate de părți opuse ale conflictului: Marie-Laure LeBlanc, o tânără franceză nevăzătoare, și Werner Pfennig, un tânăr german cu un talent excepțional pentru aparatele radio, recrutat de regimul nazist.
Marie-Laure trăiește împreună cu tatăl ei, Daniel LeBlanc, la Paris. Odată cu ocupația germană, cei doi fug din oraș, iar Daniel primește misiunea de a proteja un diamant legendar, „Sea of Flames”, despre care se spune că îi oferă nemurire celui care îl posedă, dar îi condamnă pe cei pe care acesta îi iubește. Căutarea pietrei îl aduce pe urmele lor pe Reinhold von Rumpel, un ofițer Gestapo interpretat de Lars Eidinger.
Marie-Laure ajunge în Saint-Malo, unde găsește refugiu alături de unchiul său Etienne. De acolo continuă să transmită prin radio, într-o lume în care o voce poate deveni în același timp alinare, speranță și armă. În cealaltă parte a războiului se află Werner, crescut într-un orfelinat și remarcat pentru capacitatea sa extraordinară de a construi și repara aparate radio. Talentul care ar fi putut să-i ofere libertate îl transformă, în schimb, într-un instrument al regimului nazist, însă Werner păstrează amintirea unei voci ascultate în copilărie la radio.
Cele două povești se apropie treptat, iar radioul devine firul invizibil dintre personaje. Tocmai aici mi se pare că miniseria își găsește ideea cea mai frumoasă: oamenii se pot recunoaște înainte să se întâlnească. Într-un război construit pe separarea oamenilor în tabere, rase și uniforme, o voce trece granițele pe care ideologiile încearcă să le ridice.
Dincolo de povestea diamantului și de suspansul creat de urmărirea lui von Rumpel, „All the Light We Cannot See” este în esență o poveste despre lumină. Nu numai lumina pe care Marie-Laure nu o poate vedea, ci lumina pe care oamenii reușesc să o păstreze în ei atunci când lumea din jur devine întunecată.
Detalii interesante despre miniserie și actori
Aria Mia Loberti este una dintre cele mai interesante povești din spatele producției. Înainte de această miniserie nu mai jucase niciodată într-un film sau serial și nici măcar nu mai participase la o audiție. Shawn Levy a lansat un casting internațional pentru actrițe nevăzătoare sau cu vedere redusă, iar Loberti, care este ea însăși nevăzătoare, a trimis o înregistrare realizată acasă. Au fost analizate sute de audiții, iar ea a obținut rolul principal.
Autenticitatea reprezentării lui Marie-Laure a influențat chiar modul în care Shawn Levy a regizat miniseria. Regizorul a povestit că lucrul cu Loberti l-a făcut să observe detalii la care înainte nu se gândise, precum felul în care o persoană nevăzătoare își construiește mental spațiul sau folosește diferențele de textură ale podelei pentru orientare. Producția a lucrat și cu Joe Strechay, consultant pentru reprezentarea nevăzătorilor și accesibilitate.
Shawn Levy a regizat toate cele patru episoade și a privit proiectul aproape ca pe un film de aproximativ patru ore. Unul dintre motivele pentru care a fost atras de material a fost relația dintre Marie-Laure și tatăl ei, Daniel, interpretat de Mark Ruffalo.
Saint-Malo nu este doar un decor inventat pentru poveste. Orașul-port francez a fost într-adevăr scena luptelor și bombardamentelor din 1944. Producția a filmat secvențele de plajă și imaginile aeriene chiar la Saint-Malo, însă pentru străzile orașului din anii ’40 a fost folosit în principal Villefranche-de-Rouergue, în sud-vestul Franței. Străzile, magazinele și fațadele au fost transformate pentru a recrea Saint-Malo din timpul războiului.
Și radioul are un rol mult mai profund decât acela de simplu obiect de recuzită. Pentru Werner, el este legătura cu o copilărie în care lumea încă putea fi descoperită prin curiozitate și cunoaștere; pentru Marie-Laure devine modul în care poate ajunge la oameni pe care nu îi vede și pe care poate nu îi va întâlni niciodată. Într-o poveste despre întuneric și lumină, radioul face ceva aproape paradoxal: îi permite unui om să fie prezent într-un loc în care corpul său nu se află.
Ce mi-a plăcut
Mi-a plăcut foarte mult miniseria, inclusiv finalul. Cele patru episoade mi s-au părut suficiente pentru ca povestea să capete consistență fără să fie diluată artificial, iar faptul că acțiunea se petrece în Franța ocupată de naziști îi oferă acea combinație de tensiune istorică și dramă umană pe care o găsesc aproape întotdeauna interesantă.
Aria Mia Loberti mi-a plăcut în mod deosebit. Știind că acesta a fost primul ei rol, interpretarea devine cu atât mai surprinzătoare. Marie-Laure nu este construită ca un personaj care trebuie admirat pentru dizabilitatea sa, ci ca o femeie inteligentă, încăpățânată, curajoasă și capabilă să participe activ la lumea din jurul ei.
Mi-a plăcut și Louis Hofmann în rolul lui Werner, pentru că personajul său introduce una dintre întrebările cele mai dificile ale poveștii: ce se întâmplă cu un om care ajunge în interiorul unui sistem criminal fără ca acel sistem să reușească să-i ocupe complet conștiința? Werner poartă uniforma germană, dar povestea lui nu este redusă la uniformă.
Lars Eidinger este excelent ca Reinhold von Rumpel. Personajul său este amenințător fără să aibă nevoie permanent de explozii de violență, iar obsesia pentru diamant îi oferă ceva aproape maladiv. Prezența lui produce tensiune tocmai pentru că simți permanent că timpul celorlalte personaje se scurtează.
Dar cel mai mult mi-a plăcut ideea luminii pe care nu o putem vedea. Există unde radio care traversează ziduri și distanțe fără să le vedem, există oameni care ne schimbă fără să rămână lângă noi și există speranță chiar și în momente în care realitatea pare să ofere foarte puține motive pentru ea. Titlul nu este doar frumos; este cheia întregii povești.
Premii
„All the Light We Cannot See” a primit patru nominalizări la Premiile Emmy 2024, toate pentru episodul final: imagine, efecte vizuale, montaj de sunet și muzică originală, aceasta din urmă compusă de James Newton Howard.
Nominalizarea pentru imagine i-a revenit directorului de fotografie Tobias Schliessler, iar categoria a fost câștigată în acel an de „Ripley”.
Recomandare
Recomand „All the Light We Cannot See” celor cărora le plac dramele istorice plasate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și poveștile în care războiul este fundalul pentru ceva mai intim: felul în care oamenii își păstrează umanitatea atunci când lumea din jur încearcă să le-o ia.
Nu este o miniserie despre victorii militare și strategii. Este despre oameni care ascultă o voce în întuneric și descoperă că nu sunt singuri.
Iar dintre toate imaginile pe care le lasă în urmă, pentru mine cea mai frumoasă rămâne aceasta: nu trebuie să vezi lumina pentru ca ea să existe.
Status : Miniserie-4 episoade
Leave a Reply