Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Man of Valor / Sgt. Haane” (2026).

Țara: Noua Zeelandă, Tunisia
Gen: Documentar, dramă de război, biografic
Regizor: Tearepa Kahi
Actori principali: Alex Tarrant, Niwa Whatuira, Vinnie Bennett, Matu Ngaropo, Poroaki Merritt-McDonald

Descriere

„Man of Valor”, lansat în Noua Zeelandă sub titlul „Sgt. Haane”, spune povestea reală a lui Haane Manahi, lance sergeant în B Company din 28th Māori Battalion, unul dintre cele mai cunoscute batalioane neozeelandeze din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul combină reconstituiri dramatice cu mărturii ale descendenților soldaților Māori și imagini de arhivă, încercând să reconstruiască nu doar o bătălie, ci și felul în care memoria ei a rămas vie în familiile celor implicați. 

Punctul central este bătălia de la Takrouna, în Tunisia, în aprilie 1943. Haane Manahi și un grup restrâns de soldați Māori au urcat noaptea pe un versant abrupt de aproximativ 300 de metri, sub foc de mitraliere și mortiere, pentru a cuceri o poziție fortificată ocupată de peste 300 de militari germani și italieni. Acțiunea lor a contribuit decisiv la capturarea poziției. 

Filmul nu se oprește însă la eroismul militar. O parte importantă a poveștii este felul în care Haane Manahi a fost decorat după bătălie. El fusese recomandat pentru Victoria Cross, cea mai înaltă distincție militară britanică pentru vitejie, însă recomandarea a fost ulterior redusă la Distinguished Conduct Medal. Documentele oficiale confirmă această modificare, dar nu explică nici cine a luat decizia, nici de ce. Tocmai această necunoscută a rămas timp de decenii una dintre marile controverse legate de povestea lui Manahi. 

În loc să transforme această nedreptate într-o simplă teză politică, filmul o leagă de memorie, familie și moștenire. Vedem cum faptele lui Manahi au fost păstrate de generațiile următoare și cum ceea ce pentru documentele militare este o recomandare modificată devine, pentru familie și comunitate, o rană istorică mult mai personală. 

Detalii interesante despre film și actori

Povestea filmului este interesantă și prin felul în care a fost realizat. Regizorul Tearepa Kahi a spus că proiectul s-a născut dintr-o serie de „happy accidents”, iar timpul de producție a fost extrem de scurt: aproximativ paisprezece luni de la prima discuție serioasă până la premiera mondială. Pentru un film care combină documentar, reconstituire istorică, filmări în două țări și participarea descendenților, ritmul acesta a fost neobișnuit de rapid. 

Filmările de luptă au avut loc chiar în Tunisia, tocmai pentru a recrea cât mai fidel terenul de la Takrouna. Kahi a explicat că echipa a vrut să redea cu precizie spațiul și dificultatea urcușului nocturn, într-un moment în care soldații încercau să ajungă sus înainte ca trupele germane să le determine poziția. Această decizie schimbă mult senzația filmului, pentru că nu vedem un decor generic de război, ci același tip de relief în care s-a desfășurat acțiunea reală. 

Un alt detaliu important este implicarea directă a familiei. Dr. Donna Morrison, nepoata lui Haane Manahi, este producătoare a filmului și a contribuit la construcția poveștii împreună cu alți descendenți ai membrilor Māori Battalion. Pentru ea, proiectul nu a fost doar despre un singur erou, ci despre toți soldații care au luptat și despre familiile care le-au păstrat memoria. 

Alex Tarrant îl interpretează pe Haane Manahi, iar distribuția îi mai include pe Niwa Whatuira, Vinnie Bennett, Matu Ngaropo și Poroaki Merritt-McDonald. Filmul îi folosește nu doar pentru a recrea acțiunea militară, ci pentru a reda relațiile dintre soldați, mulți dintre cei implicați în atac fiind rude sau veri. Tocmai această legătură de familie face ca grupul să nu pară o unitate militară anonimă, ci o comunitate dusă împreună în război. 

Povestea Victoria Cross-ului are și un epilog neobișnuit. După decenii de presiuni din partea Te Arawa și a veteranilor, cazul a ajuns inclusiv la Waitangi Tribunal. În 2007, familia a primit, în numele Reginei, o scrisoare de recunoaștere, o sabie ceremonială și alte simboluri comemorative, fără ca Victoria Cross-ul să fie acordat retroactiv. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut în primul rând că filmul nu tratează războiul ca pe un spectacol. Bătălia este importantă, dar nu este singurul motiv pentru care povestea merită spusă. În centru rămâne omul, iar în jurul lui apar memoria, familia, identitatea Māori și întrebarea foarte simplă despre ce se întâmplă atunci când o faptă extraordinară este recunoscută doar pe jumătate.

Mi-a plăcut și combinația dintre reconstituire și documentar. Dacă filmul ar fi fost doar o dramatizare, exista riscul să devină încă un film de război. Dacă ar fi fost doar un documentar clasic, povestea de la Takrouna ar fi putut rămâne prea îndepărtată. Împreună, cele două forme dau senzația că trecutul și prezentul se răspund unul altuia.

Foarte interesant mi s-a părut și faptul că eroismul lui Manahi nu este construit ca un gest individual desprins de ceilalți. El conduce un grup de oameni legați între ei prin familie și comunitate, iar filmul păstrează această dimensiune colectivă. Asta îl face mai uman și, paradoxal, mai impresionant.

Dar partea care mi-a rămas cel mai mult este nedreptatea imposibil de explicat complet. Știm că recomandarea pentru Victoria Cross a existat. Știm că a fost schimbată. Nu știm cine a decis și nici motivul. Iar când documentele istorice se opresc exact acolo unde începe întrebarea cea mai importantă, memoria oamenilor capătă și mai multă greutate. 

Recomandare

Îl recomand celor cărora le plac filmele istorice bazate pe fapte reale, dar mai ales celor interesați de poveștile mai puțin cunoscute ale celui de-al Doilea Război Mondial. „Man of Valor / Sgt. Haane” nu este doar despre o bătălie din Tunisia și nici doar despre un soldat decorat.

Este despre felul în care istoria oficială și memoria unei comunități pot spune aceeași poveste în moduri foarte diferite.

Pentru documentele militare, Haane Manahi a primit Distinguished Conduct Medal.

Pentru oamenii care i-au cunoscut faptele și pentru generațiile care au continuat să vorbească despre ele, întrebarea a rămas însă deschisă timp de peste optzeci de ani.

Și poate tocmai aici este forța filmului: nu încearcă să transforme trecutul într-o legendă perfectă, ci să readucă în lumină un om real, un act real de curaj și o recunoaștere care, pentru mulți, a rămas incompletă.