Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „The Housemaid” (2025).

Țara: Statele Unite
Gen: Thriller psihologic, mister, dramă
Regizor: Paul Feig
Actori principali: Sydney Sweeney, Amanda Seyfried, Brandon Sklenar, Michele Morrone, Elizabeth Perkins, Indiana Elle

Descriere

Millie Calloway încearcă să-și reconstruiască viața după un trecut pe care ar prefera să-l lase în urmă.

Când primește un post de menajeră internă în casa familiei Winchester, oferta pare aproape prea bună pentru a fi adevărată. Nina și Andrew Winchester sunt bogați, locuiesc într-o casă superbă și îi oferă lui Millie exact ceea ce îi lipsește: un loc de muncă și posibilitatea unui nou început.  Dar perfecțiunea familiei începe repede să se fisureze.

Nina este imprevizibilă, comportamentul ei oscilează permanent, iar relația dintre soți pare să ascundă mult mai mult decât poate vedea Millie din exterior. Andrew, în schimb, pare calm, atent și tot mai apropiat de ea. Millie ajunge astfel prinsă într-un joc de atracție, manipulare, secrete și putere în care nimeni nu este exact ceea ce pare. Iar casa Winchester, care trebuia să reprezinte începutul unei vieți noi, începe să semene tot mai mult cu o capcană.

Filmul este adaptarea bestsellerului omonim al scriitoarei Freida McFadden, scenariul fiind semnat de Rebecca Sonnenshine. 

Detalii interesante despre film și actori

Povestea realizării filmului are o particularitate interesantă: Paul Feig nu a fost primul regizor angajat.

Sydney Sweeney era deja discutată pentru rolul lui Millie când producția avea un alt regizor. Acesta a părăsit însă proiectul pentru un alt film, iar Paul Feig a venit cu numai aproximativ 14–16 săptămâni înainte de începerea filmărilor. Amanda Seyfried a fost aleasă ulterior pentru Nina, producătorii considerând că rolul avea nevoie de o actriță capabilă să facă spectatorul să treacă de la antipatie la empatie față de același personaj. 

Și directorul de imagine John Schwartzman a intrat rapid în proiect. El și Feig se cunosc încă din 1982, când erau colegi la USC Film School. Schwartzman lucra la Manchester când Feig l-a sunat și i-a spus că filmul se pune în mișcare foarte repede și l-a întrebat dacă poate veni.

Feig i-a descris apoi foarte simplu aspectul vizual pe care îl dorea: în esență, frumusețea luminoasă și perfectă a unui film de Nancy Meyers care începe să meargă teribil de prost. Pentru Schwartzman, ideea a fost imediat clară. 

Una dintre cele mai savuroase povești de pe platou îi aparține însă Amandei Seyfried.

Există o scenă în care Nina își pierde controlul în bucătărie și începe să trântească sertare, să spargă vase și să împrăștie lucruri prin încăpere. Feig a ales o filmare mai liberă, cu camera în mână, astfel încât Seyfried să poată improviza fizic haosul.

Actrița s-a aruncat atât de serios în scenă încât a povestit ulterior, amuzată, că aproape a lovit-o pe Sydney Sweeney cu o farfurie. Pentru Seyfried, libertatea oferită de personaj a făcut din Nina unul dintre cele mai distractive roluri pe care le interpretase de la Karen din „Mean Girls”. 

Mai există o poveste amuzantă despre titlurile de producător executiv. Sydney Sweeney, Amanda Seyfried și chiar Freida McFadden apar printre producătorii executivi.  Amanda Seyfried a povestit însă ulterior că nici măcar nu știa inițial că primise acest credit și a aflat abia după câteva săptămâni de filmare. 😄

Freida McFadden a fost implicată în proiect ca producător executiv, iar echipa a avut de rezolvat una dintre problemele clasice ale adaptărilor unor bestselleruri: cât schimbi pentru cinema fără să distrugi exact lucrurile pentru care cititorii au iubit cartea? Paul Feig a spus că scenariul Rebeccăi Sonnenshine a încercat să păstreze echilibrul dintre fidelitatea față de roman și necesitățile unui film. 

Filmările s-au desfășurat între ianuarie și martie 2025 în New Jersey. Printre locații s-au aflat Morristown și Jersey City, iar interioarele au fost realizate inclusiv la Cinelease Studios. 

Un alt element discret din spatele camerei este muzica. Theodore Shapiro a compus coloana sonoră, aceasta fiind deja a opta colaborare a lui cu Paul Feig. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut în primul rând faptul că filmul folosește foarte bine aparențele. Casa este frumoasă. Familia este bogată. Soțul pare perfect. Soția pare problema. Iar Millie pare doar o femeie vulnerabilă care are nevoie de o nouă șansă.

Numai că într-un thriller construit în felul acesta, tocmai lucrurile care par evidente sunt cele de care trebuie să te îndoiești.

Mi-a plăcut Amanda Seyfried pentru că Nina putea foarte ușor să devină doar „soția nebună”. Personajul are însă nevoie ca spectatorul să-și schimbe perspectiva asupra lui pe măsură ce apar informații noi. Și aici filmul funcționează.

Sydney Sweeney are, la rândul ei, un personaj care nu este atât de simplu pe cât pare la început. Millie vine în casa Winchester cu propriul trecut, iar vulnerabilitatea ei nu înseamnă neapărat neputință.

Mi-a plăcut și contrastul dintre imagine și poveste. Totul arată impecabil, aproape artificial de frumos. Dar cu cât casa devine mai frumoasă, cu atât ceea ce se petrece în interiorul ei pare mai neliniștitor. Pentru mine, acesta este unul dintre lucrurile pe care filmul le face cel mai bine. Nu trebuie să intri într-o casă întunecată ca să descoperi ceva rău. Uneori cele mai periculoase lucruri se ascund foarte bine în lumină.

Premii

„The Housemaid” a fost lansat în cinematografele americane la 19 decembrie 2025. 

Filmul a câștigat în 2026 Astra Award pentru Best Book to Screen Adaptation, iar Amanda Seyfried și scenariul Rebeccăi Sonnenshine au apărut și între nominalizările unor organizații ale criticilor.  Dincolo de premii, filmul a avut și succes comercial suficient de mare încât povestea să continue, o continuare fiind deja pusă în dezvoltare. 

Recomandare

Îl recomand celor cărora le plac thrillerele psihologice construite în jurul secretelor, manipulării și schimbărilor de perspectivă. Nu este genul de film despre care aș citi foarte mult înainte să-l văd. Cu cât știi mai puțin despre ceea ce se întâmplă în casa Winchester, cu atât funcționează mai bine mecanismul poveștii.

În spatele luxului și al familiei aparent perfecte, filmul vorbește despre control, abuz, putere și despre cât de ușor putem interpreta greșit o situație atunci când vedem numai ceea ce cineva a ales să ne arate. Și cred că aici stă ideea lui cea mai interesantă. Uneori nu minciuna ne păcălește cel mai bine. Ci adevărul incomplet.