Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „La Nuit du 12” (2022).

Țara: Franța, Belgia

Gen: Thriller, dramă, polițist

Regizor: Dominik Moll

Actori principali: Bastien Bouillon, Bouli Lanners, Anouk Grinberg, Mouna Soualem, Pauline Serieys, Théo Cholbi, Johann Dionnet, Thibaut Evrard, Julien Frison

Descriere:

În noaptea de 12 octombrie, Clara, o tânără de 21 de ani, pleacă de la o petrecere organizată la o prietenă și pornește singură spre casă. Pe drum este atacată și ucisă într-un mod extrem de violent.

Cazul ajunge la poliția judiciară din Grenoble, iar ancheta este condusă de Yohan Vivès, un polițist tânăr, metodic și aparent foarte stăpân pe sine, care tocmai a preluat conducerea echipei. Alături de el se află Marceau, un investigator mai experimentat, aflat într-un moment dificil al vieții personale.

Polițiștii încep să reconstruiască ultimele luni din viața Clarei. Apar foști iubiți, relații ocazionale, bărbați care au dorit-o, au disprețuit-o sau au considerat că au un anumit drept asupra ei. Fiecare pare să poată ascunde ceva și, pentru o vreme, fiecare poate deveni suspect.

Numai că probele nu sunt suficiente.

Timpul trece, pistele se închid una după alta, iar crima rămâne nerezolvată. Pentru Yohan, însă, dosarul nu se închide cu adevărat. Întrebarea despre cine a ucis-o pe Clara începe să-l urmărească, iar ancheta se transformă treptat dintr-un caz profesional într-o obsesie.

„La Nuit du 12” pornește ca un film polițist, dar refuză una dintre promisiunile fundamentale ale genului: aceea că, dacă investigatorul este suficient de inteligent și caută suficient de mult, adevărul va apărea inevitabil.

Detalii interesante despre film și actori:

Filmul este inspirat din cartea documentară „18.3 – Une année à la PJ” a scriitoarei Pauline Guéna, care a petrecut un an alături de brigăzile poliției judiciare franceze. Dominik Moll și coscenaristul Gilles Marchand au ales dintre numeroasele cazuri descrise în carte tocmai această crimă nerezolvată. Regizorul a precizat însă că nu a dorit să realizeze o reconstituire a cazului real. 

Din acest motiv, inclusiv locul crimei a fost schimbat. Cazul care a inspirat filmul se petrecuse în Île-de-France, dar Moll a mutat acțiunea în Grenoble și Saint-Jean-de-Maurienne. Îl interesa prezența munților: frumoși și impresionanți, dar în același timp capabili să creeze senzația de spațiu închis, aproape amenințător. 

Aproximativ jumătate din film a fost realizată în valea Maurienne, iar cealaltă parte în zona Grenoble. În mod interesant, interioarele poliției judiciare pe care le vedem nu sunt adevăratele birouri ale PJ din Grenoble. Echipa le-a fotografiat în detaliu și apoi le-a reconstruit într-o clădire abandonată din regiunea pariziană. 

Castingul a fost foarte amplu pentru un film în care multe personaje apar relativ puțin. Directoarele de casting Agathe Hassenforder și Fanny De Donceel au declarat că au văzut aproximativ 150 de actori și 20 de actrițe. Dominik Moll dorea ca polițiștii să funcționeze ca o adevărată brigadă, nu ca o colecție de personaje construite în jurul unei vedete. 

Bouli Lanners a fost una dintre primele alegeri pentru Marceau și a acceptat rolul imediat după ce a citit scenariul. În schimb, găsirea actorului pentru Yohan a fost mult mai complicată. Rolul fusese oferit inițial unui alt actor, care acceptase, dar s-a retras ulterior pentru un alt proiect. Castingul a fost reluat, iar Bastien Bouillon a ajuns la audiții destul de târziu. După proba lui pentru lunga scenă în fața judecătoarei, echipa a considerat că găsise personajul. 

Situația este cu atât mai interesantă cu cât Bouillon lucrase deja cu Dominik Moll în „Seules les bêtes” (2019) și mărturisea ulterior că fusese puțin vexat când aflase că regizorul nu se gândise inițial la el pentru noul rol. Tocmai faptul că a obținut personajul prin audiție a făcut însă alegerea mai importantă pentru actor. 

Velodromul pe care Yohan pedalează obsesiv nu este doar un element vizual. Moll îl folosește ca imagine a anchetei însăși: investigatorul continuă să se miște, dar revine mereu în același loc. Regizorul a făcut explicit această asociere între cercurile velodromului și imposibilitatea personajului de a ieși din cazul Clara. 

Ce mi-a plăcut:

Mi-a plăcut foarte mult faptul că filmul îți spune aproape de la început că această crimă nu va fi rezolvată. Pare o alegere riscantă pentru un thriller polițist, pentru că spectatorului îi este luată tocmai recompensa pe care genul îl învață să o aștepte.

Dar aici se află, de fapt, forța filmului.

Nu mai urmărești ancheta numai ca să afli cine este criminalul. Începi să observi ce face o crimă nerezolvată celor care trebuie să trăiască mai departe cu ea.

Mi-a plăcut foarte mult Bastien Bouillon. Yohan nu este polițistul spectaculos pe care cinematografia îl transformă într-un geniu excentric. Este interiorizat, disciplinat și aproape auster. Cu cât cazul îl afectează mai mult, cu atât pare să vorbească mai puțin despre ceea ce simte.

Bouli Lanners aduce o energie complet diferită. Marceau este mai impulsiv, mai obosit și mai afectat de propria viață, iar relația dintre cei doi dă filmului o dimensiune umană foarte bună.

Mi-a plăcut și faptul că victima nu este transformată într-un simplu mecanism necesar intrigii. Pe măsură ce polițiștii îi cercetează viața, Clara riscă permanent să fie definită prin bărbații cu care a avut relații. Filmul încearcă însă să recupereze persoana din spatele dosarului.

Iar ideea velodromului mi s-a părut excelentă. Yohan pedalează kilometri întregi și ajunge mereu în același punct. Este exact ceea ce face și cu ancheta.

Ce nu mi-a plăcut:

Ritmul este lent și filmul insistă intenționat asupra procedurilor repetitive ale anchetei. Pentru mine, această repetiție are sens, deoarece transmite frustrarea polițiștilor, dar există câteva momente în care am simțit că filmul putea avansa puțin mai repede.

De asemenea, unele dintre personajele suspectate apar pentru perioade foarte scurte. Este realist pentru o anchetă în care pistele se deschid și se închid succesiv, dar uneori ai senzația că abia începi să înțelegi un personaj și filmul trece deja la următorul.

Nu consider însă lipsa unei rezolvări un defect. Din contră. Ar fi fost mult mai comod să inventeze un criminal și să închidă povestea într-un mod satisfăcător. Filmul alege deliberat să nu ofere această liniște.

Mesajul filmului:

Pentru mine, „La Nuit du 12” vorbește despre ceva greu de acceptat: nu toate întrebările primesc răspuns.

Suntem obișnuiți ca poveștile polițiste să restabilească ordinea. Există o crimă, apare anchetatorul, adevărul este descoperit și vinovatul este identificat. Realitatea nu are această obligație față de noi.

Dar filmul mai spune ceva.

În jurul Clarei apar numeroși bărbați care au privit-o în diferite momente ca pe ceva ce le aparținea, le era datorat sau putea fi judecat. Nu înseamnă că fiecare dintre ei este criminalul. Înseamnă că ancheta descoperă, dincolo de o singură crimă, o anumită relație dintre posesie, frustrare și violență.

Și poate că tocmai acesta este motivul pentru care cazul îl obsedează atât de mult pe Yohan: el caută un singur om, dar începe să vadă o problemă mult mai mare decât omul pe care îl caută.

Recomandare:

Îl recomand celor cărora le plac thrillerele polițiste realiste și filmele care nu sacrifică personajele pentru a produce răsturnări de situație la fiecare zece minute.

Nu este un „whodunit” clasic și nu trebuie privit așteptând momentul în care toate piesele puzzle-ului se așază perfect.

Este mai degrabă un film despre ce se întâmplă atunci când o piesă lipsește pentru totdeauna.

Mi s-a părut sobru, inteligent și foarte bine jucat. Iar după final nu rămâne atât întrebarea „cine a făcut-o?”, cât sentimentul mult mai inconfortabil că, undeva, cineva știe răspunsul și continuă să trăiască cu el.

Premii:

„La Nuit du 12” a fost prezentat în secțiunea Cannes Première a Festivalului de Film de la Cannes din 2022. 

La Premiile César din 2023 a fost unul dintre marile succese ale serii, câștigând șase premii César: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor pentru Dominik Moll, Cea mai bună adaptare pentru Dominik Moll și Gilles Marchand, Cel mai bun actor în rol secundar pentru Bouli Lanners, Cel mai promițător actor pentru Bastien Bouillon și Cel mai bun sunet. 

Filmul a primit ulterior și César des Lycéens 2023, acordat în urma votului elevilor participanți la program.