Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Miss You, Love You” (2026).

Țara: Statele Unite
Gen: Dramă, comedie neagră
Regizor: Jim Rash
Protagoniști: Allison Janney, Andrew Rannells, Bonnie Hunt, Suzy Nakamura, Oscar Nuñez, Lisa Schurga 

Descriere:

Diane Patterson, interpretată de Allison Janney, este o femeie directă și dificilă care tocmai și-a pierdut soțul. În mijlocul durerii trebuie să organizeze înmormântarea, dar mai există o rană veche: relația deteriorată cu fiul ei, care nu vine acasă și îl trimite în schimb pe Jamie Simms, asistentul său personal. 

Diane se trezește astfel obligată să împartă unele dintre cele mai intime și dureroase zile ale vieții sale cu un om pe care nu-l cunoaște. Jamie, interpretat de Andrew Rannells, vine la rândul lui cu propria relație complicată cu fiul ei și devine treptat mai mult decât un simplu mesager între mamă și copil.

La început, apropierea dintre Diane și Jamie pare aproape imposibilă. Sunt doi străini legați accidental de aceeași persoană absentă. Dar pregătirea înmormântării scoate la suprafață resentimente, regrete și lucruri nespuse, iar între ei începe să apară o formă neașteptată de complicitate. Durerea devine uneori absurdă, alteori foarte amuzantă și, în cele din urmă, creează un spațiu în care amândoi pot spune lucruri pe care nu le-ar fi spus în alte împrejurări. 

Filmul nu este atât despre moarte, cât despre ceea ce rămâne între cei vii după moartea cuiva. Relațiile neterminate nu dispar odată cu omul pierdut, iar doliul nu rezolvă automat resentimentele vechi.

Detalii interesante despre film și protagoniști:

Filmul marchează o reuniune profesională importantă. Jim Rash a lucrat din nou cu producătorii Nat Faxon, Gigi Pritzker și Kevin Walsh, echipă legată de „The Way, Way Back”, filmul din 2013 scris și regizat de Rash și Faxon. Pentru „Miss You, Love You”, Rash a scris scenariul și a regizat singur. 

Allison Janney și Andrew Rannells au fost anunțați ca protagoniști încă din ianuarie 2024, iar filmările principale au început în februarie 2024 în New Mexico. Așadar, deși filmul a ajuns la public în 2026, fusese filmat cu aproximativ doi ani înainte. 

Filmul a avut apoi un traseu neobișnuit până la lansare. În ianuarie 2026 a existat o proiecție secretă la Sundance, organizată pentru potențiali cumpărători. HBO a achiziționat ulterior drepturile americane și l-a lansat pe 29 mai 2026. 

Un alt lucru care mi se pare interesant este alegerea lui Allison Janney. Diane putea deveni foarte ușor un personaj greu de suportat, pentru că este îndurerată, furioasă și adesea lipsită de tact. Janney are însă capacitatea rară de a face un personaj dificil simultan amuzant și vulnerabil.

Andrew Rannells funcționează foarte bine în opoziție cu ea. Relația lor este, de fapt, centrul filmului. Nu este una romantică și nici o prietenie convențională. Criticii au remarcat tocmai caracterul neobișnuit și nuanțat al acestei relații, iar filmul are în prezent 88% recenzii pozitive din partea criticilor pe Rotten Tomatoes. 

Imaginea este semnată de Daniel Moder, iar muzica de Mark Orton. Distribuția secundară este foarte experimentată și îi include pe Bonnie Hunt, Suzy Nakamura și Oscar Nuñez. 

Ce mi-a plăcut:

În primul rând, Allison Janney. Filmul îi oferă exact tipul de personaj în care este extraordinară: inteligent, acid, dificil și vulnerabil în același timp. Diane nu este transformată într-o văduvă idealizată doar pentru că suferă. Poate fi nedreaptă, incomodă și furioasă.

Mi-a plăcut foarte mult și relația dintre Diane și Jamie. Filmul evită soluția simplă de a transforma apropierea lor într-o poveste sentimentală. Cei doi ajung să se vadă unul pe celălalt tocmai pentru că sunt străini și, paradoxal, uneori unui străin îi poți spune lucruri pe care nu reușești să le spui familiei.

Umorul funcționează bine pentru că nu anulează durerea. Oamenii pot râde chiar în zilele în care le moare cineva drag. Uneori tocmai absurdul situațiilor din jurul unei înmormântări produce cele mai neașteptate momente de umor.

Mi-a plăcut și faptul că filmul nu oferă vindecarea ca pe un buton apăsat la sfârșit. Unele relații rămân complicate, iar iertarea și împăcarea nu sunt același lucru.

Ce nu mi-a plăcut:

Povestea folosește o structură destul de familiară. Doi oameni foarte diferiți sunt obligați de împrejurări să petreacă timp împreună, se resping, încep să se înțeleagă și ajung să se schimbe reciproc. Filmul nu reinventează această formulă.

Unele conflicte familiale ar fi meritat mai mult spațiu, mai ales pentru că absența fiului este motorul întregii povești. În anumite momente, filmul pare să folosească această absență mai mult pentru a construi relația dintre Diane și Jamie decât pentru a explora în profunzime relația mamă-fiu.

Dar interpretările sunt suficient de bune încât să ridice materialul deasupra formulei. Și aceasta este, în mare, și concluzia criticilor: terenul dramatic este familiar, însă personajele și relația centrală îi dau filmului greutate emoțională. 

Recomandare:

Da, îl recomand.

Nu este un film spectaculos și nici unul care încearcă să impresioneze prin răsturnări extraordinare de situație. Este un film despre doliu, resentimente, familie și despre acele relații neașteptate care apar exact atunci când viața ne scoate din ordinea obișnuită.

Merită văzut în special pentru Allison Janney și Andrew Rannells. Chimia lor susține filmul, iar combinația dintre tristețe și umor îl împiedică să devină melodramatic.

Este genul de film mic care nu schimbă cinematografia, dar poate lăsa ceva în urmă după ce se termină. Criticii l-au primit foarte bine, cu 88% pe Rotten Tomatoes, iar publicul are în prezent un scor de 78%. 

Premii:

„Miss You, Love You” a primit deja o nominalizare la Primetime Emmy, iar bazele profesionale de film indică încă două nominalizări asociate producției. Filmul este însă o lansare din mai 2026, astfel încât parcursul său în actualul ciclu de premii nu este încă definitiv.