Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Malavita” („The Family”) (2013).

Țara: Franța, SUA
Gen: Comedie neagră, crimă, thriller
Regizor: Luc Besson
Actori principali: Robert De Niro, Michelle Pfeiffer, Tommy Lee Jones, Dianna Agron, John D’Leo 

Descriere

Giovanni Manzoni a fost cândva un important mafiot din New York. După ce își trădează foștii asociați și colaborează cu autoritățile, intră împreună cu familia în programul de protecție a martorilor. Sub identitatea Fred Blake, ajunge cu soția Maggie și copiii Belle și Warren într-un orășel liniștit din Normandia, supravegheat de agentul FBI Robert Stansfield. 

În teorie, familia trebuie să ducă o viață discretă, să nu atragă atenția și, mai ales, să nu lase în urmă nimic care ar putea conduce Mafia până la ei.

Problema este că niciunul dintre membrii familiei Manzoni nu pare construit pentru discreție.

Giovanni încearcă să joace rolul americanului retras care își scrie memoriile, dar continuă să rezolve conflictele prin metodele pe care le cunoaște cel mai bine. Maggie reacționează la neplăcerile vieții franceze într-un mod la fel de puțin diplomatic, iar Belle și Warren demonstrează rapid că au moștenit mult mai mult decât numele familiei.

Luc Besson construiește comedia tocmai din această contradicție: oamenii pot primi identități noi, documente noi și o casă la mii de kilometri distanță, dar nimeni nu le poate schimba peste noapte instinctele formate într-o viață întreagă.

Iar când trecutul reușește în cele din urmă să-i găsească, liniștitul orășel francez devine ultimul loc în care cineva și-ar fi imaginat o confruntare mafiotă.

Detalii interesante despre film și actori

Filmul este bazat pe romanul „Malavita” al scriitorului francez Tonino Benacquista. Luc Besson și Michael Caleo au adaptat cartea pentru cinema. Besson intenționa inițial numai să producă filmul, dar după implicarea lui Robert De Niro, Michelle Pfeiffer și Tommy Lee Jones a decis că vrea să-l regizeze el însuși. Besson spunea că se simțea potrivit pentru proiect și pentru că petrecuse mult timp în Statele Unite, în timp ce o parte din propria familie provenea din Normandia — cele două lumi pe care filmul le pune permanent față în față. 

Robert De Niro fusese chiar alegerea pe care autorul romanului o considera ideală pentru Giovanni. Tonino Benacquista își dorea actori americani care să vină pe ecran cu propria lor „legendă”, fără să mai fie nevoie să convingă publicul că aparțin acelei lumi. 

Michelle Pfeiffer avea deja propria istorie cinematografică legată de Mafie, după „Married to the Mob” (1988). Actrița spunea însă că Maggie este foarte diferită de personajul interpretat atunci și că legătura dintre cele două este, în esență, doar faptul că ambele sunt soții de mafioți. Pentru Pfeiffer, lucrul cu De Niro a fost ceva ce își dorise de mult: deși apăruseră anterior în aceleași producții, „Malavita” le-a oferit în sfârșit ocazia să joace efectiv împreună. 

Una dintre cele mai bune glume cinefile ale filmului îl implică tocmai pe Robert De Niro. Giovanni ajunge la un cineclub francez unde este proiectat „Goodfellas”, filmul lui Martin Scorsese în care De Niro interpretase unul dintre rolurile sale mafiote celebre. Personajul lui De Niro ajunge astfel să comenteze un film cu… Robert De Niro. Actorul a revăzut „Goodfellas” pentru pregătirea scenei și a discutat inclusiv cu Nicholas Pileggi, autorul cărții care a stat la baza filmului lui Scorsese. 

Martin Scorsese a fost producător executiv al „Malavita”, ceea ce face gluma și mai savuroasă. Besson a discutat cu el despre folosirea secvenței din „Goodfellas”, iar De Niro povestea ulterior că Scorsese îi spusese că i-a plăcut filmul. 

Filmările au avut loc în Franța – inclusiv în Gacé, L’Aigle, Le Sap și alte localități din Normandia – precum și la studiourile din Saint-Denis; au existat și filmări la New York. Producția principală s-a desfășurat între august și octombrie 2012. 

Titlul original al proiectului a fost „Malavita”, asemenea romanului. Pentru Statele Unite și unele teritorii vorbitoare de engleză a fost schimbat în „The Family”, în timp ce în Franța și alte piețe a rămas „Malavita”. 

Iar Malavita este și numele câinelui familiei. Pentru rol a fost folosit un câine numit Emeron, antrenat special pentru producție. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut foarte mult ideea că programul de protecție a martorilor poate schimba absolut totul în jurul unei familii – numele, țara, casa, vecinii – fără să schimbe familia însăși.

Familia Manzoni este complet nepotrivită pentru viața discretă pe care trebuie să o ducă și tocmai de aici vine mare parte din umor. Fiecare membru încearcă într-un fel să se integreze, dar când apare primul conflict revine aproape instinctiv la regulile lumii din care provine.

Robert De Niro este alegerea perfectă tocmai datorită bagajului său cinematografic. Filmul nu încearcă să ne facă să uităm că l-am văzut de nenumărate ori în roluri de gangster; dimpotrivă, se joacă permanent cu această imagine. Iar scena cu „Goodfellas” este probabil cea mai inteligentă expresie a jocului.

Mi-a plăcut mult și Michelle Pfeiffer. Maggie nu este soția speriată a mafiotului pe care acesta trebuie să o protejeze. Are propriul temperament, propriile metode și uneori ai impresia că autoritățile ar trebui să fie la fel de preocupate de ea ca de Giovanni.

Belle și Warren completează foarte bine familia. Copiii nu sunt spectatori inocenți ai lumii părinților lor; au învățat deja mecanismele acelei lumi și le adaptează imediat la problemele adolescenței.

Filmul funcționează cel mai bine atunci când nu încearcă să fie un thriller mafiot serios, ci o comedie neagră despre o familie care pur și simplu nu știe să fie normală. Chiar Michelle Pfeiffer observa că există momente în care spectatorul este îngrozit de ceea ce fac personajele și, în același timp, râde – uneori aproape rușinat că râde. 

Partea mai puțin reușită este schimbarea de ton din ultima parte. Filmul trece de la comedia neagră și conflictul cultural la o confruntare mult mai convențională de acțiune, iar unele dintre subtilitățile și absurditățile care fac prima parte atât de plăcută se pierd.

Dar distribuția are suficientă personalitate încât filmul să rămână foarte agreabil chiar și atunci când povestea devine previzibilă.

Premii

„Malavita” nu a avut un parcurs important la marile premii cinematografice și nu a primit nominalizări la Oscar, Globurile de Aur sau BAFTA. Filmul figurează cu un palmares foarte redus de premii și nominalizări, succesul său fiind legat mai degrabă de distribuția foarte cunoscută și de combinația dintre comedia neagră și filmul cu mafioți decât de circuitul premiilor. 

Recomandare

Îl recomand celor cărora le plac comediile negre, filmele cu mafioți și mai ales celor care cunosc filmele clasice ale genului. O parte din plăcerea lui „Malavita” vine tocmai din faptul că știe foarte bine cine este Robert De Niro pentru public și se joacă fără rușine cu această istorie cinematografică.

Nu trebuie privit ca un film mafiot realist și nici ca unul dintre marile filme ale lui Luc Besson sau Robert De Niro. Este mult mai relaxat decât atât.

Este povestea unei familii care primește șansa unei vieți complet noi și descoperă că există un singur lucru de care nu poate scăpa: de ea însăși.

Iar dacă ideea unui Robert De Niro ascuns în Normandia, obligat să se comporte ca un cetățean absolut obișnuit, nu este deja suficient de amuzantă, momentul în care ajunge să privească „Goodfellas” într-un cineclub francez justifică aproape singur existența filmului.