Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Russian Ark” (2002).

Țara: Rusia, Germania
Gen: Dramă istorică, fantasy, experimental
Regizor: Aleksandr Sokurov
Actori principali: Sergei Dreiden, Maria Kuznetsova, Leonid Mozgovoy, David Giorgobiani, Aleksandr Chaban; apare și Mihail Piotrovski, directorul Muzeului Ermitaj, în propriul rol. 

Descriere:
Un narator nevăzut se trezește inexplicabil în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, fără să știe exact cum a ajuns acolo. Nimeni nu îl poate vedea, cu excepția unui străin elegant și ironic – un marchiz francez din secolul al XIX-lea, inspirat de diplomatul și scriitorul Astolphe de Custine.

Cei doi încep să străbată încăperile Ermitajului, dar călătoria lor nu respectă timpul. O ușă îi poate duce într-un secol, următoarea în altul. Îi întâlnim pe Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare, vedem familia ultimului țar înaintea revoluției și trecem prin episoade diferite ale istoriei și culturii ruse. Filmul ajunge în cele din urmă la magnificul bal imperial din 1913, cu sute de oameni dansând în sălile Palatului de Iarnă. 

Nu există o intrigă convențională. „Russian Ark” este mai degrabă o plimbare prin memoria unei civilizații. Palatul devine o adevărată arcă în care arta, oamenii și fragmentele trecutului continuă să existe după dispariția lumii care le-a creat.

Detalii interesante despre film și actori:
Extraordinarul fapt tehnic din spatele filmului este că cele 96 de minute au fost filmate într-un singur cadru continuu, fără montajul convențional care unește sute sau mii de cadre. Directorul de imagine și operatorul Tilman Büttner a trebuit să se deplaseze prin încăperile Ermitajului urmărind o coregrafie extrem de precisă a actorilor, figuranților și camerei. Festivalul de la Cannes însuși descrie filmul drept un singur cadru de 96 de minute. 

Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât filmul nu se desfășoară într-un decor gol. Camera trece prin săli populate de personaje istorice, orchestre, invitați, militari și curteni, iar punctul culminant este marele bal. O eroare serioasă aproape de sfârșit ar fi compromis întreaga filmare.

Sergei Dreiden îl interpretează pe marchiz, în timp ce vocea naratorului îi aparține chiar lui Sokurov. Dialogul dintre cei doi devine și o discuție despre relația complicată dintre Rusia și Europa: marchizul privește adesea cultura rusă cu scepticism occidental, iar naratorul îi răspunde din interiorul acestei lumi.

Filmul a fost realizat chiar în Muzeul Ermitaj și Palatul de Iarnă, astfel încât operele de artă și încăperile prin care trece camera nu sunt simple decoruri construite pentru producție. 

Ce mi-a plăcut:
Mi-a plăcut enorm ideea de a traversa istoria fără ca timpul să mai existe în forma lui obișnuită. Deschizi o ușă și ai trecut într-un alt secol. Oamenii dispar, regimurile politice dispar, familiile imperiale dispar, dar clădirea și arta păstrează ceva din toate aceste existențe.

Mi-a plăcut și faptul că tehnica filmării într-un singur cadru nu este doar o demonstrație de virtuozitate. Pentru că nu există tăieturi, spectatorul nu poate ieși din călătorie. Mergem efectiv prin palat împreună cu personajele, iar trecutul pare să se desfășoare în jurul nostru, nu să ne fie prezentat retrospectiv.

Secvența balului este superbă. După ce ai traversat atâtea fragmente ale istoriei ruse, vezi această lume imperială în toată eleganța ei, știind în același timp că se apropie de sfârșit. Tocmai faptul că personajele nu știu ceea ce știm noi îi dă scenei o melancolie extraordinară.

Recomandare:
Îl recomand celor care iubesc istoria, arta și filmele care încearcă ceva cu totul diferit. Nu este un film pentru cine caută o poveste clasică, cu intrigă și ritm rapid. Este o experiență cinematografică: intri în Ermitaj și timp de 96 de minute mergi prin câteva secole de istorie rusă.

Premii:
„Russian Ark” a fost selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2002. Nu a câștigat Palme d’Or – premiul a revenit în acel an filmului „The Pianist” – dar performanța sa cinematografică a rămas elementul pentru care filmul este cunoscut în istoria cinemaului.