Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „His Three Daughters” (2024).

Țara: SUA
Gen: Dramă
Regizor: Azazel Jacobs
Actori principali: Carrie Coon, Natasha Lyonne, Elizabeth Olsen, Jay O. Sanders, Jovan Adepo

Descriere

Katie, Christina și Rachel, trei surori cu vieți și temperamente foarte diferite, se reunesc într-un apartament din New York pentru a fi alături de tatăl lor, Vincent, aflat în ultimele zile de viață și îngrijit la domiciliu.

Katie este cea care încearcă să controleze totul și să rezolve problemele practice. Christina încearcă să mențină pacea între surori, iar Rachel, care locuiește în apartament și a fost cea mai apropiată de realitatea degradării tatălui lor, pare la prima vedere cea mai detașată. Numai că, treptat, filmul începe să demonteze aceste prime impresii.

Așteptarea morții scoate la suprafață resentimente vechi, diferențe între surori, lucruri nespuse și feluri complet diferite de a iubi și de a suferi. Filmul nu este atât despre moartea unui tată, cât despre ceea ce se întâmplă între cei care rămân atunci când știu că pierderea este inevitabilă. 

Detalii interesante despre film și actori

Azazel Jacobs a scris rolurile avându-le deja în minte pe Carrie Coon, Elizabeth Olsen și Natasha Lyonne. Pe la jumătatea scenariului și-a dat seama că scria efectiv pentru ele. După ce l-a terminat, nu s-a limitat la a-l trimite agenților: a tipărit câte un exemplar și l-a dus personal fiecărei actrițe. Reacția lor a fost practic aceeași – fiecare era dispusă să accepte dacă și celelalte două veneau. 

Înaintea filmărilor, cele trei au repetat intensiv împreună. Jacobs le-a dat fiecăreia câte zece întrebări despre personaj – de ce îi este cel mai frică, de ce este cea mai mândră și alte lucruri care nu apar neapărat explicit în scenariu. Scopul era ca, odată ajunse în fața camerei, relația dintre surori să pară deja trăită, nu construită pentru film. 

Filmul a fost turnat cronologic, lucru destul de rar. A fost posibil deoarece producția era mică, iar aproape întreaga poveste se desfășoară într-un singur apartament. Jacobs spunea că aceasta a fost un adevărat cadou pentru actori: relațiile puteau evolua în timpul filmării în aceeași ordine în care evoluează în poveste. Filmarea propriu-zisă a durat numai 17 zile. 

Apartamentul era unul real, într-un bloc din New York, iar limitările lui au devenit parte din limbajul filmului. Echipa nu putea pune lumini în exteriorul clădirii și nici transforma noaptea în zi după nevoie. În loc să lupte cu aceste restricții, Jacobs le-a folosit pentru a face spațiul și timpul să pară autentice. Producția își instalase birourile chiar în subsolul clădirii, astfel încât actorii și echipa practic trăiau împreună în acel spațiu în timpul zilelor de filmare. 

Și au filmat pe peliculă de 35 mm, cu o singură cameră Arricam. Pentru un film atât de intim și aparent simplu, alegerea aceasta îi dă o textură vizuală aparte. 

Un detaliu care îmi place foarte mult: Jacobs i-a descris directorului de imagine camera tatălui aproape ca pe un loc dintr-un film SF. Lumina roșie care vine uneori din cameră trebuia să sugereze un spațiu separat de lumea obișnuită – aproape o altă planetă, locul necunoscut spre care se îndreaptă Vincent. În restul apartamentului oamenii fac cafea și cumpărături; în camera lui, timpul pare să funcționeze altfel. 

Jacobs lucrase deja cu Elizabeth Olsen la serialul Sorry for Your Loss. Interesant este că Olsen nu se vedea deloc în Christina, personajul blând și împăciuitor pe care i-l oferise. Regizorul i-a spus că el o percepea în viața reală tocmai ca pe o persoană care îi îngrijește pe ceilalți și încearcă să medieze conflictele. 

Ce mi-a plăcut

În primul rând, cele trei actrițe. Filmul ar fi putut deveni foarte ușor teatral, pentru că are puține personaje și foarte puține spații, dar Carrie Coon, Natasha Lyonne și Elizabeth Olsen fac ca apartamentul acela să pară o lume întreagă.

Mi-a plăcut că niciuna dintre surori nu rămâne ceea ce pare la început. Cea care pare rece nu este neapărat cea care iubește mai puțin. Cea aparent echilibrată își ascunde propriile frici. Iar Rachel, care poate părea cea mai nepăsătoare, este tocmai cea care a rămas acolo și a trăit zi după zi degradarea tatălui.

Este foarte adevărat și felul în care filmul arată că oamenii nu suferă la fel. Unul organizează, altul vorbește, altul tace, altul fumează, altul încearcă să facă pace. Privit din exterior, este foarte ușor să confunzi mecanismul prin care cineva face față durerii cu lipsa iubirii.

Și îmi place că filmul nu încearcă să transforme moartea într-o lecție frumoasă și perfectă despre familie. Surorile nu devin brusc alte persoane. Doar ajung să se vadă puțin mai bine una pe cealaltă.

Mi se pare, de fapt, că aceasta este una dintre ideile cele mai frumoase ale filmului: în aceeași familie pot exista trei versiuni complet diferite ale aceluiași tată, iar toate trei pot fi adevărate.

Premii

Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto în septembrie 2023, înainte de lansarea comercială din 2024. Netflix a cumpărat ulterior drepturile mondiale de distribuție. 

His Three Daughters a fost inclus de National Board of Review între cele mai bune zece filme independente ale anului 2024 și a câștigat la Film Independent Spirit Awards Robert Altman Award, premiu acordat ansamblului de actori, regizorului și directorului de casting. Azazel Jacobs a câștigat și premiul pentru scenariu la Gotham Awards, iar Natasha Lyonne a primit mai multe nominalizări și premii ale criticilor pentru interpretarea lui Rachel. 

Recomandare

Îl recomand celor cărora le plac filmele construite pe personaje, dialog și observație umană, nu pe acțiune. Este un film mic în dimensiuni și foarte mare în ceea ce observă despre familie.

Și nu cred că trebuie să fi trecut prin exact această situație pentru a-l înțelege. Aproape orice familie are rolurile ei vechi: copilul responsabil, cel împăciuitor, cel considerat dificil. Când oamenii se întorc în aceeași casă, după ani de vieți separate, uneori devin din nou copiii care au fost.

His Three Daughters vorbește foarte frumos despre asta: părinții mor, dar relația dintre frații care rămân trebuie să găsească o modalitate de a continua fără ei.