Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Sirāt” (2025).

Țara: Spania / Franța

Gen: Dramă, road movie, aventură, film contemplativ

Regizor: Oliver Laxe

Actori principali: Sergi López (Luis), Bruno Núñez Arjona (Esteban), Richard Bellamy, Stefania Gadda, Joshua Liam Henderson, Tonin Janvier, Jade Oukid, Benji

Descriere:
„Sirāt” începe într-un loc aproape desprins de restul lumii. Luis și fiul său, Esteban, ajung la un rave organizat în munții din sudul Marocului. Nu au venit însă pentru muzică sau pentru comunitatea stranie și liberă adunată acolo. O caută pe Mar, fiica lui Luis și sora lui Esteban, dispărută cu luni în urmă la una dintre aceste petreceri. Cei doi îi arată fotografia oamenilor întâlniți, sperând ca cineva să o fi văzut sau măcar să le poată oferi o urmă. 

Când află despre un alt rave care ar urma să aibă loc mai adânc în deșert, tatăl și fiul pornesc alături de un grup de oameni pe care abia îi cunosc. De aici, filmul se transformă treptat într-o călătorie printr-un peisaj din ce în ce mai ostil, în care granița dintre căutare, supraviețuire și experiență interioară începe să dispară.

Oliver Laxe nu construiește un road movie convențional. Dialogurile sunt puține, explicațiile sunt rare, iar spectatorului nu i se oferă permanent indicații despre ce trebuie să înțeleagă sau să simtă. Cannes descrie chiar stilul filmului prin dialogurile rare, tăcerile revelatoare și atenția acordată luminii, gesturilor și nemișcării. 

Deșertul devine astfel mai mult decât decor. Este un spațiu în care lucrurile ce definesc existența obișnuită – confortul, siguranța, controlul, regulile – dispar treptat. Oamenii rămân singuri în fața unei lumi imense și indiferente, iar călătoria către o petrecere capătă dimensiunea unei treceri către ceva mult mai profund și mai tulburător.

Detalii interesante despre film și actori:
Titlul este esențial pentru înțelegerea filmului. „Sirāt” este un termen arab care înseamnă drum sau cale și are o puternică semnificație religioasă în tradiția islamică: al-Sirāt este podul sau calea pe care sufletele trebuie să o traverseze în Ziua Judecății. Filmul nu transformă această idee într-o lecție religioasă, dar întreaga călătorie poate fi privită prin această imagine a unei treceri extrem de fragile între două stări ale existenței.

Oliver Laxe este un cineast franco-spaniol cunoscut pentru filme contemplative în care natura nu funcționează ca simplu fundal. În 2019, „O Que Arde” („Fire Will Come”) câștigase Jury Prize în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. Șase ani mai târziu, „Sirāt” a intrat direct în competiția oficială pentru Palme d’Or. 

Scenariul este semnat de Oliver Laxe și Santiago Fillol, iar imaginea de Mauro Herce. Filmul folosește spectaculos dimensiunea peisajului pentru a micșora omul în cadru: vehiculele și personajele devin uneori puncte fragile într-un spațiu care pare să nu aibă început sau sfârșit. 

La fel de important este sunetul. Muzica electronică a rave-urilor, vibrațiile joase și zgomotele mediului nu sunt simple acompaniamente. Ele construiesc experiența filmului aproape corporal. Nu este întâmplător că designul sonor avea să devină una dintre componentele cele mai premiate ale producției.

Un alt lucru care mi se pare interesant este distribuția. În jurul lui Sergi López și Bruno Núñez Arjona apar mai mulți interpreți proveniți din mediul real al rave-urilor și al culturii alternative, ceea ce contribuie la senzația că uneori privim oameni reali pe care camera îi urmează, nu personaje convenționale construite pentru un film.

Ce mi-a plăcut:
Mi-a plăcut enorm curajul lui Oliver Laxe de a nu explica totul. Trăim într-un cinema care deseori nu mai are încredere în spectator și simte nevoia să-i spună permanent ce se întâmplă, de ce se întâmplă și ce ar trebui să simtă. „Sirāt” face contrariul. Te lasă în interiorul experienței.

Mi-a plăcut și felul în care filmul schimbă sensul spațiului. La început, deșertul poate părea libertatea absolută: fără ziduri, fără orașe, fără convențiile vieții obișnuite. Treptat înțelegem că absența limitelor vizibile nu înseamnă neapărat libertate. Uneori un spațiu infinit poate deveni cea mai teribilă formă de captivitate.

Imaginea și sunetul funcționează extraordinar împreună. Muzica electronică nu este folosită numai pentru a recrea atmosfera rave-urilor, ci devine pulsul unei lumi aflate undeva la marginea civilizației.

Și mi-a plăcut că filmul refuză eroismul convențional. Personajele nu cuceresc deșertul. Nu „înving natura”. Natura nici măcar nu știe că ele există.

Cu ce am rămas:
Cu fragilitatea teribilă a iluziei noastre de control.

Ne construim viețile în jurul ideii că, dacă suntem suficient de atenți, putem anticipa ce urmează. Facem planuri, alegem drumuri, ne protejăm copiii, ne organizăm viitorul. Și totuși există momente în care o singură întâmplare poate rupe într-o secundă întreaga arhitectură pe care am construit-o.

„Sirāt” vorbește despre căutarea unei persoane dispărute, dar pentru mine vorbește mai profund despre omul care continuă să înainteze atunci când nu mai știe dacă drumul pe care merge îl apropie de ceea ce caută sau îl îndepărtează definitiv de lumea din care a plecat.

Și am rămas cu titlul. Cu ideea unei căi atât de înguste încât fiecare pas contează. Poate că viața însăși este uneori un asemenea sirāt: mergem înainte convinși că avem pământ solid sub picioare, fără să știm cât de subțire este de fapt suprafața pe care ne sprijinim.

Premii:
„Sirāt” a avut un parcurs internațional extraordinar. La Festivalul de la Cannes 2025, unde a concurat pentru Palme d’Or, a câștigat Premiul Juriului ex aequo, împreună cu „Sound of Falling” al lui Mascha Schilinski. 

La European Film Awards 2026, filmul a câștigat cinci premii tehnice: Best Production Design, Best Sound, Best Editing, Best Casting și Best Cinematography. La Goya Awards 2026, a câștigat șase premii, inclusiv pentru imagine, montaj, scenografie, producție, sunet și muzică originală. 

Spania a trimis filmul în cursa pentru Oscar, iar „Sirāt” a ajuns printre cele cinci filme nominalizate la Academy Award 2026 pentru Best International Feature Film. Oscarul a fost câștigat în cele din urmă de filmul norvegian „Sentimental Value”. „Sirāt” a primit și o a doua nominalizare la Oscar, pentru Sound. 

Recomandare:
Îl recomand, dar nu tuturor. „Sirāt” nu este un film pentru spectatorul care are nevoie de o intrigă explicată permanent, de personaje construite convențional și de răspunsuri clare. Ritmul său este contemplativ, dialogul redus, iar experiența poate deveni deliberat inconfortabilă.

Dar pentru cine acceptă să intre în lumea lui fără să-i ceară imediat explicații, este un film extraordinar de puternic. Merită văzut pe un ecran cât mai mare și, mai ales, cu un sistem audio bun. Imaginea este superbă, însă sunetul face parte din poveste.

„Sirāt” nu este unul dintre acele filme pe care doar le urmărești. Este unul dintre acelea prin care treci. Și când ieși de partea cealaltă, este posibil să nu poți spune imediat dacă ți-a plăcut. Dar aproape sigur vei ști că ai simțit ceva.