Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „La Grazia” (2025).

Țara: Italia

Gen: Dramă, dramă politică

Regizor: Paolo Sorrentino

Actori principali: Toni Servillo (Mariano De Santis), Anna Ferzetti (Dorotea), Orlando Cinque, Massimo Venturiello, Milvia Marigliano, Giuseppe Gaiani, Linda Messerklinger, Vasco Mirandola. 

Descriere:
Mariano De Santis este președintele Republicii Italiene, un personaj complet fictiv, fără legătură cu vreun președinte real. Este văduv, catolic, jurist și se apropie de sfârșitul mandatului. Alături de el se află fiica sa, Dorotea, și ea juristă. Viața pare să fi intrat deja în acel ritm lent al lucrurilor care se încheie, până când pe biroul președintelui ajung două cereri de grațiere. 

În aparență sunt doar două dintre ultimele decizii pe care trebuie să le ia în funcție. În realitate, fiecare ascunde un dilema morală care nu poate fi rezolvată numai prin aplicarea mecanică a legii.

Sorrentino construiește în jurul acestor decizii portretul unui om obișnuit să reprezinte autoritatea supremă a statului, dar care descoperă că puterea nu elimină îndoiala. Dimpotrivă, cu cât consecințele unei semnături sunt mai mari, cu atât certitudinea devine mai greu de găsit.

Viața publică și cea intimă încep să se reflecte una în cealaltă. Mariano trebuie să judece faptele altora în timp ce continuă să trăiască printre propriile întrebări, amintiri și lucruri rămase nerezolvate.

Nu este, așadar, un film politic în sensul obișnuit. Este mai degrabă un film despre conștiința omului căruia instituția îi acordă dreptul de a decide destinul altui om.

Detalii interesante despre film și actori:
„La Grazia” marchează o nouă colaborare între Paolo Sorrentino și Toni Servillo, unul dintre actorii esențiali ai cinematografiei regizorului. Cei doi au lucrat împreună în filme precum „The Consequences of Love”, „Il Divo”, „The Great Beauty”, „Loro” și „The Hand of God”.

Sorrentino a scris și scenariul filmului. Imaginea este semnată de Daria D’Antonio, montajul de Cristiano Travaglioli, scenografia de Ludovica Ferrario, iar costumele de Carlo Poggioli – colaboratori care contribuie la acea eleganță vizuală atât de recognoscibilă în cinematografia lui Sorrentino. 

Filmul a primit o onoare importantă încă înainte de intrarea sa în circuitul cinematografic: a fost ales drept filmul de deschidere al celei de-a 82-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, unde a avut premiera mondială la 27 august 2025 și a concurat pentru Leul de Aur. 

Foarte interesantă este alegerea unui președinte fictiv. Sorrentino își eliberează astfel personajul de obligația de a reproduce biografia unui politician real. Mariano poate deveni mai degrabă o explorare a funcției însăși: ce se întâmplă cu omul atunci când o instituție îi pune în mână puterea legală de a acorda clemență?

Titlul capătă astfel mai multe sensuri. „Grazia” în italiană este grațierea prezidențială, dar cuvântul trimite inevitabil și către har, milă, iertare și acea formă de umanitate care începe acolo unde aplicarea strictă a regulii nu mai este suficientă.

Ce mi-a plăcut:
Mi-a plăcut că Sorrentino pornește de la putere pentru a vorbi, de fapt, despre îndoială.

Suntem obișnuiți să credem că omul aflat în cea mai înaltă poziție trebuie să știe. Trebuie să aibă răspunsul. Ezitarea pare slăbiciune.

„La Grazia” întoarce perspectiva: poate că omul care nu se îndoiește niciodată este tocmai omul căruia nu ar trebui să-i încredințăm asemenea decizii.

Mi-a plăcut enorm Toni Servillo. Nu are nevoie să transforme puterea într-un spectacol. O privire, o tăcere, o ezitare pot spune mai mult despre greutatea funcției decât un discurs prezidențial. Și tocmai această reținere face personajul interesant: sub instituție rămâne omul.

Îmi place și faptul că filmul nu reduce dilemele morale la întrebarea simplă „vinovat sau nevinovat”. Grațierea presupune altceva. Vinovăția poate fi stabilită de instanță; președintelui îi revine întrebarea mult mai incomodă dacă dreptatea și pedeapsa trebuie să fie întotdeauna perfect identice.

Cu ce am rămas:
Cu diferența dintre lege și dreptate.

Legea are nevoie de reguli. Fără ele, dreptatea ar deveni arbitrară. Dar nicio regulă nu poate cuprinde perfect fiecare viață omenească asupra căreia se aplică.

Și atunci apare întrebarea teribilă: când este mila o formă de dreptate și când devine nedreptate față de ceilalți?

Poate tocmai aici se află adevărata povară a puterii. Nu în posibilitatea de a decide, ci în faptul că uneori trebuie să decizi știind că niciuna dintre variante nu te lasă complet nevinovat.

Am rămas și cu ideea că îndoiala nu este întotdeauna opusul curajului. Uneori este dovada că ai înțeles consecințele.

Un om care decide fără să se îndoiască poate dormi foarte bine.

Dar nu sunt sigură că acesta este neapărat omul pe care l-aș vrea cu pixul deasupra destinului meu.

Premii:
„La Grazia” a avut deja un palmares impresionant. La Festivalul de la Veneția 2025, Toni Servillo a câștigat Coppa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină. Filmul a primit și Premiul Francesco Pasinetti, Servillo a fost desemnat cel mai bun actor în cadrul aceluiași premiu, iar Anna Ferzetti a primit Premiul Special Pasinetti. 

În 2026, filmul a obținut opt Nastri d’Argento, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – Paolo Sorrentino, Cel mai bun actor – Toni Servillo și Cea mai bună actriță – Anna Ferzetti. 

La David di Donatello 2026, „La Grazia” a fost nominalizat în categorii importante, inclusiv film, regie și scenariu original, iar Toni Servillo, Anna Ferzetti și Milvia Marigliano s-au aflat printre nominalizații pentru interpretare. 

Recomandare:
Îl recomand celor cărora le place Sorrentino atunci când își încetinește cinema-ul suficient încât să lase ideile să respire. Nu este un thriller politic și nu trebuie abordat așteptând confruntări de putere sau intrigi spectaculoase.

Este un film despre responsabilitate, îmbătrânire, iubire, vinovăție, credință și lucrurile pe care omul nu le poate rezolva prin simpla aplicare a unei reguli.

Și poate că titlul conține deja întrebarea întregului film: după ce justiția și-a spus cuvântul, mai există un loc pentru grație?