Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „The Goat Life” (2024).

Țara: India

Gen: Dramă, survival, aventură

Regizor: Blessy

Actori principali: Prithviraj Sukumaran (Najeeb Muhammed), K. R. Gokul (Hakeem), Jimmy Jean-Louis (Ibrahim Khadiri), Amala Paul (Sainu), Talib Al Balushi (Khafeel)

Descriere:

„The Goat Life”, cunoscut în limba malayalam sub titlul „Aadujeevitham”, este o dramă de supraviețuire inspirată de romanul omonim al scriitorului Benyamin și de experiențele reale care au stat la baza acestuia. Filmul îl urmărește pe Najeeb, un muncitor indian din Kerala care pleacă în Arabia Saudită cu speranța atât de familiară milioanelor de migranți: să câștige bani și să construiască o viață mai bună pentru familia rămasă acasă.

Dar promisiunea unei slujbe se transformă într-o realitate cumplită. Ajuns într-o țară a cărei limbă nu o cunoaște și ale cărei reguli nu le înțelege, Najeeb este dus într-o zonă izolată a deșertului, unde descoperă că libertatea, identitatea și chiar condiția sa de om îi pot fi luate aproape fără ca lumea din afară să știe că există. Viața lui ajunge redusă la supraviețuire, la animale, nisip, sete și trecerea zilelor într-un spațiu în care distanța până la civilizație pare imposibil de traversat.

Filmul nu își construiește forța prin răsturnări spectaculoase de situație, ci prin degradarea lentă a existenței unui om. Deșertul nu este doar decor, ci devine aproape un personaj: imens, frumos și în același timp ostil, capabil să transforme libertatea aparentă a unui spațiu fără ziduri într-o închisoare mai eficientă decât una construită din beton.

Detalii interesante despre film și actori:

Drumul filmului până pe ecran a fost extraordinar de lung. Blessy și-a dorit adaptarea romanului lui Benyamin cu mulți ani înainte ca proiectul să poată fi realizat, iar filmările propriu-zise s-au desfășurat în mai multe etape, între 2018 și 2022, inclusiv în deșertul Wadi Rum din Iordania și în Sahara algeriană. În timpul filmărilor din Iordania, pandemia de COVID-19 a blocat echipa acolo timp de aproximativ 70 de zile, iar membrii acesteia au revenit ulterior în India în cadrul programului guvernamental de repatriere Vande Bharat Mission. 

Prithviraj Sukumaran a trecut printr-o transformare fizică extremă pentru rolul lui Najeeb, pierzând aproximativ 31 de kilograme. Transformarea nu este folosită doar pentru efect vizual: corpul actorului devine una dintre principalele modalități prin care filmul arată trecerea timpului, foametea, epuizarea și pierderea treptată a identității personajului. Interpretarea avea să-i aducă ulterior premiul Kerala State Film Award pentru cel mai bun actor. 

Imaginea filmului este semnată de Sunil K. S., iar muzica de A. R. Rahman. Cinematografia este esențială pentru experiența filmului: cadrele foarte largi fac omul aproape insignifiant în raport cu întinderea deșertului, în timp ce apropierea camerei de Najeeb face suferința lui imposibil de privit de la o distanță confortabilă. Sunil K. S. a fost recompensat cu Kerala State Film Award pentru cinematografie. 

Un alt lucru important este relația filmului cu realitatea. Romanul lui Benyamin a fost inspirat de experiența unui muncitor migrant malayali, iar filmul păstrează această dimensiune a migrației economice: omul pleacă nu pentru aventură, ci pentru că speră că munca într-o țară mai bogată îi va schimba viața. Tocmai această speranță inițială face ceea ce urmează cu atât mai dureros.

Ce mi-a plăcut:

Mi-a plăcut faptul că filmul nu încearcă să facă suferința frumoasă. Există imagini extraordinare, dar frumusețea deșertului nu îndulcește ceea ce se întâmplă în el. Dimpotrivă, contrastul dintre peisaj și condiția omului îl face și mai tulburător.

Prithviraj Sukumaran este impresionant tocmai pentru că, pe măsură ce filmul înaintează, are din ce în ce mai puține instrumente convenționale de actorie. Sunt momente în care corpul, mersul, privirea sau reacția la apă și hrană spun mai mult decât ar putea spune un dialog. Najeeb ajunge într-un punct în care supraviețuirea nu mai este o idee eroică. Este pur și simplu următoarea gură de apă, următoarea zi, următorul pas.

Mi-a plăcut și că filmul nu transformă supraviețuirea într-o aventură triumfalistă. Există o diferență uriașă între poveștile în care omul „învinge natura” și aceasta. Najeeb nu încearcă să cucerească nimic. Încearcă doar să nu dispară.

Cu ce am rămas:

Cu fragilitatea extraordinară a lucrurilor pe care le numim viață normală. O casă, o voce cunoscută, posibilitatea de a deschide o ușă și de a pleca, apa care curge de la robinet, dreptul de a spune „nu” – toate par banale numai cât timp le avem.

Dar am rămas și cu ceva mult mai incomod: vulnerabilitatea omului care pleacă într-o țară străină fără limbă, fără relații, fără bani și fără capacitatea reală de a cere ajutor. Uneori exploatarea nu are nevoie de ziduri sau lanțuri. Este suficient ca omul să fie izolat, dependent și invizibil.

Și poate tocmai de aceea titlul este atât de puternic. Viața lui Najeeb ajunge literalmente apropiată de cea a animalelor pe care le îngrijește: hrană, apă, căldură, frică și supraviețuire. Dar undeva, sub toate straturile pe care deșertul și abuzul le pun peste el, rămâne încă omul care își amintește că a existat cândva o altă viață.

Premii:

„The Goat Life” a dominat Kerala State Film Awards, obținând unele dintre cele mai importante distincții ale ediției: Best Director pentru Blessy, Best Actor pentru Prithviraj Sukumaran, Best Popular Film with Aesthetic Value, Best Adapted Screenplay pentru Blessy, Best Cinematography pentru Sunil K. S., Best Sound Mixing pentru Resul Pookutty și Sharath Mohan, Best Makeup pentru Ranjith Ambady, precum și o distincție Special Jury pentru K. R. Gokul. Sursele diferă în modul în care contabilizează totalul – unele raportează opt categorii, altele nouă distincții – de aceea prefer să le enumerăm pe cele confirmate în loc să forțăm un total. 

Recomandare:

Îl recomand celor care pot privi un film greu, lent în anumite momente și profund fizic, în care supraviețuirea este prezentată fără confortul obișnuit al cinematografiei comerciale. Nu este un film pe care îl privești pentru relaxare și nici unul care se termină odată cu genericul. Rămâne cu tine prin imaginile deșertului, prin transformarea extraordinară a lui Prithviraj Sukumaran și mai ales prin întrebarea tulburătoare despre cât de repede poate un om deveni invizibil atunci când este suficient de departe de cei care știu că există.