Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „Temple Grandin” (2010).

Țara: Statele Unite ale Americii

Gen: Dramă biografică

Regizor: Mick Jackson

Actori principali: Claire Danes (Temple Grandin), Julia Ormond (Eustacia Grandin), David Strathairn (Dr. Carlock), Catherine O’Hara (Aunt Ann)

Descriere:
„Temple Grandin” spune povestea reală a unei femei care a ajuns să schimbe două lumi ce, la prima vedere, par să nu aibă aproape nimic în comun: înțelegerea autismului și modul în care sunt tratate animalele în industria zootehnică americană.

Filmul o urmărește pe Temple Grandin încă din tinerețe, într-o perioadă în care autismul era mult mai puțin înțeles decât astăzi, iar diferențele ei de comportament și comunicare erau privite adesea prin ceea ce nu putea face. Temple însă percepe lumea într-un mod profund vizual. Gândește în imagini, observă detalii pe care ceilalți le ignoră și construiește legături între lucruri care pentru cei din jur par fără legătură.

Ajunsă în mediul fermelor și al crescătoriilor de vite, începe să observe comportamentul animalelor cu aceeași atenție cu care încearcă să descifreze lumea oamenilor. Vede ce le sperie, ce le liniștește și ce elemente aparent nesemnificative le modifică reacțiile. Din această capacitate de observație se va naște o muncă profesională care va avea un impact major asupra proiectării instalațiilor pentru manipularea animalelor.

Filmul nu construiește însă povestea ca pe un basm despre „depășirea” autismului. Temple nu trebuie să devină asemenea celorlalți pentru a reuși. Tocmai particularitățile modului ei de a percepe lumea devin unele dintre instrumentele care îi permit să vadă ceea ce alții nu văd.

Detalii interesante despre film și actori:
Filmul HBO se bazează pe viața reală a lui Mary Temple Grandin și pe scrierile sale autobiografice. Grandin a devenit profesor la Colorado State University, specialist recunoscut în știința comportamentului animal și una dintre cele mai cunoscute voci publice despre autism. Television Academy descrie tocmai această dublă dimensiune a activității sale: contribuțiile la industria creșterii animalelor și activitatea sa de autor și educator în domeniul autismului. 

Claire Danes a trebuit să construiască un personaj real, contemporan și foarte recognoscibil, fără să transforme particularitățile lui Temple într-o imitație exterioară. Rezultatul a fost una dintre cele mai apreciate interpretări ale carierei sale și i-a adus atât Emmy, cât și Golden Globe. 

Foarte important este și personajul Dr. Carlock, interpretat de David Strathairn. Profesorul nu încearcă să-i spună lui Temple că trebuie să gândească asemenea tuturor celorlalți. Recunoaște în modul ei diferit de a gândi o capacitate care poate fi dezvoltată. Strathairn a câștigat Emmy pentru rol secundar. 

Filmul încearcă și vizual să ne introducă în modul în care Temple procesează informația. Imagini, forme, detalii și asocieri apar pe ecran astfel încât spectatorul nu primește doar explicația „Temple gândește vizual”, ci este invitat să experimenteze cinematografic o aproximare a acestei perspective.

Un alt element esențial este mama ei, Eustacia, interpretată de Julia Ormond. Într-o epocă în care mamele copiilor autiști puteau fi chiar culpabilizate pentru condiția copiilor lor, ea refuză să accepte ideea că viitorul fiicei sale trebuie decis exclusiv prin limitele pe care societatea i le atribuie.

Ce mi-a plăcut:
Mi-a plăcut enorm faptul că filmul nu încearcă să facă din Temple un om „ca noi” pentru a ne determina să o admirăm. Dimpotrivă. Ne obligă pe noi să ne mutăm perspectiva.

Claire Danes reușește ceva foarte dificil: să arate vulnerabilitatea lui Temple fără să o transforme într-o persoană neajutorată și inteligența ei fără să construiască imaginea facilă a „geniului miraculos”. Temple muncește, greșește, întâlnește obstacole și trebuie să găsească permanent modalități prin care să navigheze într-o lume construită în mare parte pentru oameni care procesează realitatea diferit de ea.

Mi-a plăcut foarte mult și relația cu Dr. Carlock. Uneori un profesor nu schimbă viața unui elev pentru că îi oferă o cantitate extraordinară de informații. O schimbă pentru că este primul om care privește ceva considerat de ceilalți o limită și întreabă: „Dar ce poate face cu asta?”

Și mi-a plăcut legătura dintre felul în care Temple încearcă să înțeleagă animalele și propria ei experiență. Nu presupune că lumea trebuie percepută într-un singur mod. Observă. Compară. Încearcă să înțeleagă ce simte ființa din fața ei pornind de la comportamentul ei, nu de la ceea ce ar trebui, în opinia noastră, să simtă.

Cu ce am rămas:
Cu o întrebare foarte simplă: câte capacități extraordinare pierdem pentru că suntem prea ocupați să observăm ceea ce un om nu face la fel ca noi?

Există o diferență uriașă între a ajuta un om să trăiască într-o lume comună și a încerca să ștergi tot ceea ce îl face diferit.

Am rămas și cu importanța enormă a omului care vede posibilitatea înainte ca ea să fie evidentă. Un profesor, un părinte sau un mentor nu poate crea talentul altcuiva, dar îl poate ajuta să nu fie îngropat sub verdictul celor care văd numai dificultatea.

Iar Temple Grandin adaugă ceva și mai frumos: uneori tocmai perspectiva care te face să te simți străin într-o lume îți permite să vezi în acea lume ceva ce oamenii perfect adaptați la ea nu mai observă.

Premii:
„Temple Grandin” a fost unul dintre marile succese ale premiilor Emmy din 2010: a primit 15 nominalizări și a câștigat 7 Emmy, inclusiv Outstanding Made for Television Movie, Claire Danes pentru actriță principală, Julia Ormond pentru actriță în rol secundar, David Strathairn pentru actor în rol secundar și Mick Jackson pentru regie. A câștigat, de asemenea, pentru muzică și montaj. 

La Golden Globes 2011, filmul a primit trei nominalizări, iar Claire Danes a câștigat Golden Globe pentru interpretarea lui Temple Grandin. 

Recomandare:
Îl recomand fără rezerve. Nu este doar un film „despre autism” și nici doar povestea unei femei remarcabile. Este un film despre felul în care definim normalitatea, despre educație, despre importanța oamenilor care recunosc potențialul altcuiva și despre cât de săracă ar deveni lumea dacă ar exista o singură modalitate corectă de a o percepe.

Și poate că acesta este motivul pentru care filmul rămâne atât de luminos: nu ne cere să admirăm un om pentru că a reușit în ciuda faptului că este diferit. Ne arată ce a putut construi și prin felul diferit în care vede lumea.