Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul „I Swear”.

Țara
Regatul Unit. Filmul are o durată de 120 de minute și este inspirat din viața reală a lui John Davidson, activist scoțian pentru conștientizarea sindromului Tourette. A avut premiera mondială la Toronto International Film Festival în 2025 și a fost lansat în cinematografele britanice pe 10 octombrie 2025. 

Gen
Dramă biografică, comedie dramatică.

Regizor
Kirk Jones, care semnează și scenariul și este unul dintre producătorii filmului. Jones este cunoscut pentru Waking Ned Devine și Nanny McPhee. Muzica este semnată de Stephen Rennicks, imaginea de James Blann, iar montajul de Sam Sneade. 

Actori principali
Robert Aramayo – John Davidson, Scott Ellis Watson – John Davidson în adolescență, Maxine Peake – Dottie Achenbach, Shirley Henderson și Peter Mullan. 

Descriere
În adolescență, viața lui John Davidson se schimbă atunci când începe să manifeste simptome severe ale sindromului Tourette. Într-o perioadă în care această afecțiune era foarte puțin cunoscută publicului, ticurile motorii și vocale, gesturile involuntare și cuvintele pe care nu le poate controla sunt interpretate de cei din jur drept comportament intenționat.

John trebuie astfel să învețe să trăiască nu numai cu propriul corp, care uneori pare să nu-i mai aparțină, ci și cu reacțiile unei societăți care nu înțelege ce vede.

Povestea urmărește anii în care încearcă să-și găsească locul într-o lume capabilă să fie când crudă și batjocoritoare, când surprinzător de generoasă. În întâlnirile cu câțiva oameni care aleg să vadă persoana dincolo de simptome începe însă să se contureze un alt drum pentru John.

Este suficient. Restul merită descoperit în film.

Detalii interesante despre film și actori
John Davidson este o persoană reală, iar povestea lui devenise cunoscută în Marea Britanie cu mult înaintea acestui film. În 1989, BBC a difuzat documentarul John’s Not Mad, care îl urmărea pe Davidson, atunci adolescent, și viața lui cu sindromul Tourette. Într-o perioadă în care foarte mulți britanici nici măcar nu auziseră de această afecțiune, documentarul a avut un rol important în aducerea ei în atenția publicului. 

Davidson avea să transforme ulterior propria experiență într-o activitate de zeci de ani pentru informarea publicului și sprijinirea persoanelor cu Tourette. Pentru această muncă a primit în 2019 titlul de MBE – Member of the Order of the British Empire, pentru serviciile aduse comunității persoanelor cu sindrom Tourette. Filmul nu inventează, așadar, un arc inspirațional pentru un personaj fictiv, ci pornește de la viața omului care a devenit una dintre cele mai cunoscute voci britanice asociate acestei afecțiuni. 

Robert Aramayo este cunoscut unui public foarte diferit din The Lord of the Rings: The Rings of Power, unde îl interpretează pe Elrond, și din Game of Thrones, unde l-a jucat pe tânărul Ned Stark. Transformarea pentru I Swear este considerabilă, iar interpretarea sa avea să devină una dintre cele mai apreciate performanțe britanice ale anului. 

Dar castingul filmului are încă o descoperire frumoasă. Scott Ellis Watson, care îl interpretează pe John adolescent, se afla la debutul său actoricesc. Alegerea lui și a întregii distribuții avea să fie recompensată ulterior cu BAFTA pentru Best Casting. 

Filmul a avut un buget relativ modest, de aproximativ 5 milioane de lire, dar a devenit un succes important pentru o producție britanică independentă, debutând pe locul trei în box-office-ul britanic. 

Ce mi-a plăcut
Mi-a plăcut că filmul nu îl transformă pe John într-un simbol perfect construit pentru a inspira spectatorul. Îl lasă să fie om: vulnerabil, furios, amuzant, frustrat și uneori epuizat de propriul corp și de reacțiile celorlalți.

Robert Aramayo are o sarcină foarte dificilă, pentru că interpretarea sindromului Tourette putea aluneca extrem de ușor spre caricatură. Tocmai faptul că, după câteva minute, începi să vezi omul înaintea ticurilor mi se pare una dintre marile reușite ale rolului.

Mi-a plăcut și alternanța dintre durere și umor. Există situații amuzante, dar filmul face o distincție importantă între a râde împreună cu cineva și a râde de el. Uneori diferența dintre cruzime și umanitate stă exact acolo.

Și mi-a plăcut foarte mult rolul oamenilor care nu încearcă să-l „repare” pe John. Pur și simplu îl acceptă în spațiul lor. Pentru cineva obișnuit să fie privit înainte de toate prin ceea ce ceilalți consideră ciudat, normalitatea cu care este tratat poate deveni ea însăși o formă extraordinară de bunătate.

Cu ce am rămas
Cu cât de mult din suferința unui om poate proveni nu din condiția cu care trăiește, ci din felul în care reacționează ceilalți la ea.

Tourette îi complică enorm viața lui John. Dar rușinea, izolarea și sentimentul că nu aparține nicăieri sunt amplificate de oamenii care interpretează ceea ce nu înțeleg drept lipsă de educație, agresivitate sau ceva de care trebuie să râdă.

Și tocmai de aceea mi se pare important că adevăratul John Davidson și-a petrecut apoi atât de mult din viață explicând altora ceea ce i se întâmplă. Omul care fusese privit pentru că lumea nu îl înțelegea a ajuns să ajute lumea să înțeleagă.

Am rămas și cu ceva foarte simplu: uneori nu putem schimba povara pe care o poartă omul din fața noastră. Dar putem evita să mai așezăm încă una peste ea.

Recomandare
Îl recomand nu numai celor cărora le plac filmele biografice, ci și celor interesați de povești despre oameni care au trebuit să-și construiască un loc într-o societate nepregătită să-i înțeleagă.

Nu este necesar să știi nimic despre sindromul Tourette înainte de film. Dimpotrivă, una dintre calitățile lui este tocmai aceea că informația vine prin experiența personajului, nu printr-o lecție medicală.

Este emoționant fără să fie permanent sentimental și amuzant fără să transforme afecțiunea lui John într-o glumă. Iar faptul că în spatele personajului există un om care și-a continuat povestea mult după momentul în care filmul se termină îi dă o greutate suplimentară.

Premii
La BAFTA 2026, Robert Aramayo a câștigat premiul pentru Best Leading Actor, iar Lauren Evans a câștigat Best Casting. Filmul a fost nominalizat și pentru Outstanding British Film și Original Screenplay, iar Peter Mullan a primit nominalizare pentru Best Supporting Actor. Aramayo a câștigat în aceeași seară și EE Rising Star Award, votat de public. 

La British Independent Film Awards 2025, Aramayo câștigase deja Best Lead Performance, iar Lauren Evans premiul pentru casting. Filmul a avut, între altele, nominalizări pentru Best British Independent Film, regie, scenariu și mai multe interpretări din distribuție.