Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul Ridicule (1996).

Țara

Franța

Gen

Dramă, comedie, satiră, film de epocă

Regizor

Patrice Leconte

Actori principali

Charles Berling
Jean Rochefort
Fanny Ardant
Judith Godrèche
Bernard Giraudeau

Descriere

Franța, în anii dinaintea Revoluției. Grégoire Ponceludon de Malavoy, un tânăr aristocrat și inginer din provincie, ajunge la Versailles cu un scop cât se poate de serios: vrea să obțină sprijinul regelui pentru un proiect de asanare a mlaștinilor din regiunea Dombes, unde condițiile insalubre provoacă boală și moarte.

Descoperă însă repede că la curtea lui Ludovic al XVI-lea nu este suficient să ai dreptate, să fii competent sau să propui ceva util.

Pentru a ajunge la oamenii care dețin puterea trebuie mai întâi să fii remarcat.

Iar la Versailles, una dintre cele mai importante monede sociale este spiritul.

O replică inteligentă poate deschide o ușă. O ironie bine plasată poate distruge reputația unui adversar. O singură gafă poate transforma un om în obiectul ridicolului și îi poate închide pentru totdeauna accesul la cercurile de influență.

Ajutat de marchizul de Bellegarde, care cunoaște perfect mecanismele curții, Ponceludon începe să învețe regulile acestei lumi. Dar, pe măsură ce devine tot mai abil în jocul ei, apare o altă întrebare: cât din el însuși trebuie să sacrifice pentru a obține lucrul pentru care a venit?

Ridicule este o satiră despre aristocrația franceză, dar și un film surprinzător de actual despre societățile în care aparența, accesul și abilitatea de a seduce oamenii potriviți pot conta mai mult decât competența sau valoarea unei idei.

Filmul a deschis Festivalul de la Cannes din 1996 și a fost prezentat în competiția oficială. 

Detalii interesante despre film și actori

Patrice Leconte construiește Versailles-ul nu doar ca pe un loc al luxului, ci ca pe un sistem social cu propriile reguli de supraviețuire. Aproape fiecare conversație este un duel, iar inteligența devine o formă de putere.

Charles Berling îl interpretează pe Ponceludon cu echilibrul potrivit între idealism și ambiție. Personajul nu ajunge la curte pentru faimă sau avere, ci pentru un proiect concret, ceea ce face confruntarea lui cu absurditatea sistemului și mai puternică.

Jean Rochefort este excelent în rolul marchizului de Bellegarde, omul care înțelege Versailles-ul suficient de bine încât să știe atât cum trebuie jucat jocul, cât și cât de ridicol este el.

Fanny Ardant o interpretează pe Madame de Blayac, una dintre figurile influente ale curții, sofisticată, seducătoare și perfect adaptată unei lumi în care relațiile personale și accesul la putere sunt inseparabile.

Judith Godrèche este Mathilde de Bellegarde, fiica marchizului, un personaj care aduce în această lume preocuparea pentru cunoaștere și observație științifică.

Distribuția principală și premisa filmului sunt confirmate chiar de arhiva oficială a Festivalului de la Cannes. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut enorm ideea filmului: într-o lume în care oamenii ar trebui să discute despre administrație, sănătate, știință și probleme reale, accesul la decizie depinde de capacitatea de a produce replica potrivită la momentul potrivit.

Este amuzant, dar râsul are permanent ceva amar în el.

Ponceludon vine la Versailles pentru că oamenii se îmbolnăvesc și mor. Curtea este însă preocupată de cine a făcut pe cine de râs la cină.

Și tocmai această disproporție face satira atât de puternică.

Mi-au plăcut foarte mult dialogurile. Aici cuvintele nu sunt simple conversații. Sunt arme. Oamenii se măsoară, se atacă, se apără și uneori se distrug printr-o singură frază.

Dar filmul nu cade în capcana de a transforma totul într-o simplă caricatură a aristocrației. Există personaje inteligente, sensibile și curioase chiar în interiorul sistemului. Problema nu este că toți oamenii sunt proști, ci că sistemul recompensează adesea lucrurile greșite.

Cu ce am rămas

Cu cât de puțin s-au schimbat uneori mecanismele puterii.

Nu mai trebuie să ajungi la Versailles și să-l faci să râdă pe Ludovic al XVI-lea pentru a obține aprobarea unui proiect. Dar ideea că o propunere bună nu este suficientă dacă nu cunoști oamenii potriviți, nu ai acces la cercul potrivit sau nu știi cum să te prezinți în fața celor care decid este foarte departe de a fi dispărut.

Și mai este ceva.

Ridicolul este una dintre cele mai eficiente forme de control social tocmai pentru că nu pare violent. Nu trebuie să interzici unui om să vorbească dacă îl poți face să se teamă că va fi făcut de râs atunci când vorbește.

În lumea filmului, o reputație poate fi distrusă într-o seară. Iar oamenii ajung să se supravegheze singuri pentru a evita această soartă.

De aceea Ridicule funcționează atât de bine și astăzi. Versailles-ul este decorul. Mecanismul este mult mai universal.

Îl recomand – este inteligent, elegant, foarte bine jucat și suficient de amuzant încât să te distreze înainte să observi cât de serioase sunt, de fapt, lucrurile despre care râzi.

Premii

Ridicule a avut un succes important la Premiile César din 1997, cu 12 nominalizări și 4 premii câștigate: 

– Cel mai bun film
– Cel mai bun regizor – Patrice Leconte, ex aequo cu Bertrand Tavernier pentru Capitaine Conan
– Cele mai bune costume – Christian Gasc
– Cea mai bună scenografie – Ivan Maussion. 

Printre celelalte nominalizări s-au numărat cele pentru Charles Berling, Jean Rochefort și Bernard Giraudeau, scenariu, muzică, imagine, sunet și montaj.