Jurnalul de Filme

Acesta este review-ul meu personal (impresii) pentru filmul Farewell, My Queen (2012).

Țara

Franța / Spania

Gen

Dramă, istoric, dramă de epocă

Regizor

Benoît Jacquot

Actori principali

Léa Seydoux
Diane Kruger
Virginie Ledoyen
Xavier Beauvois
Noémie Lvovsky

Descriere

Versailles, iulie 1789. Bastilia tocmai a fost cucerită, Parisul este în fierbere, iar lumea aristocrației franceze începe să se prăbușească. Numai că, în interiorul palatului, nimeni nu înțelege încă pe deplin dimensiunea schimbării care se apropie.

Povestea este văzută prin ochii lui Sidonie Laborde, tânăra care îi citește reginei Marie Antoinette și care trăiește într-o fascinație aproape totală față de aceasta.

Sidonie vede Versailles-ul dintr-o perspectivă neobișnuită. Nu aparține aristocrației, dar are acces la intimitatea ei. Traversează coridoarele palatului, aude zvonurile, vede panica servitorilor și a nobililor și asistă la transformarea unei lumi care, cu numai câteva zile înainte, părea eternă.

În centrul acestei lumi se află Marie Antoinette, preocupată nu doar de revoluția care se apropie, ci și de relația intensă cu Gabrielle de Polignac, una dintre favoritele sale.

Farewell, My Queen nu încearcă să povestească întreaga Revoluție Franceză. Filmul urmărește doar câteva zile, dar tocmai această alegere îi dă forță. Vedem momentul în care oamenii încep să înțeleagă că privilegiile, rangurile și siguranța pe care le consideraseră firești pot dispărea aproape peste noapte.

Filmul este bazat pe romanul omonim al scriitoarei Chantal Thomas. 

Detalii interesante despre film și actori

Léa Seydoux o interpretează pe Sidonie Laborde și este, practic, privirea prin care pătrundem în Versailles. Camera o urmărește prin coridoare, camere și spațiile servitorilor, astfel încât palatul nu apare numai ca un decor splendid, ci ca un organism viu în care informația, frica și zvonurile circulă permanent.

Diane Kruger construiește o Marie Antoinette diferită de imaginea rigidă a reginei desprinse dintr-un portret istoric. Este capricioasă, vulnerabilă, afectuoasă, egoistă și uneori surprinzător de fragilă.

Virginie Ledoyen o interpretează pe Gabrielle de Polignac, iar Xavier Beauvois apare în rolul regelui Ludovic al XVI-lea. 

Unul dintre lucrurile remarcabile ale filmului este felul în care Versailles-ul este prezentat simultan de sus și de jos. Există luxul apartamentelor regale, dar există și camerele înghesuite ale servitorilor, coridoarele, ușile de serviciu și oamenii care țin în funcțiune această lume extravagantă.

Filmul a deschis Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 2012 și a concurat pentru Ursul de Aur. 

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut enorm perspectiva aleasă. Revoluția Franceză rămâne aproape tot timpul în afara zidurilor, dar îi simțim prezența din ce în ce mai puternic în interiorul palatului.

Nu vedem marile evenimente istorice așa cum apar de obicei în filme. Vedem efectul lor asupra oamenilor care află că lumea în care au trăit până atunci s-ar putea termina.

Mi-a plăcut și contrastul dintre preocupările personale ale curții și enormitatea lucrurilor care se întâmplă dincolo de Versailles. În timp ce o întreagă ordine socială începe să se destrame, în interior continuă iubirile, geloziile, rivalitățile, micile vanități și ritualurile zilnice.

Diane Kruger este foarte bună tocmai pentru că nu transformă regina nici în monstru, nici în victimă. Marie Antoinette rămâne un om prins într-o lume privilegiată care nu mai înțelege lumea din afara ei.

Iar Léa Seydoux reușește să transmită foarte bine fascinația lui Sidonie pentru regină: devotamentul acela în care admirația devine atât de puternică încât începe să înlocuiască propria judecată.

Cu ce am rămas

Cu imaginea unei lumi care se termină înainte ca oamenii din interiorul ei să accepte că sfârșitul a început.

Poate acesta este lucrul cel mai interesant al filmului: noi știm ce urmează. Personajele nu știu.

Noi știm că Versailles-ul pe care îl vedem este pe cale să dispară, că monarhia franceză se apropie de sfârșit și că numele acestor oameni vor rămâne în istorie. Ei încă își fac planuri pentru ziua următoare.

Și există ceva profund omenesc în această incapacitate de a înțelege schimbarea chiar atunci când ea se petrece.

Istoria, atunci când o citim după două sute de ani, pare ordonată: o cauză, un eveniment, o consecință. Pentru cei care o trăiesc însă, istoria este doar prezentul lor – confuz, contradictoriu și imposibil de văzut în întregime.

Îl recomand pentru atmosfera extraordinară, pentru interpretări și mai ales pentru perspectiva intimă asupra unuia dintre cele mai cunoscute momente ale istoriei europene.

Premii

Farewell, My Queen a câștigat trei Premii César în 2013:

– Cea mai bună imagine – Romain Winding
– Cea mai bună scenografie – Katia Wyszkop
– Cele mai bune costume – Christian Gasc

Filmul a avut în total mai multe nominalizări César, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – Benoît Jacquot, Cea mai bună actriță – Léa Seydoux și Cel mai bun scenariu adaptat.