Jurnalul de Filme

Țara: Irlanda / Belgia

Gen: Mystery, SF psihologic, Dramă

Regizor: Lorcan Finnegan

Actori principali: Imogen Poots, Jesse Eisenberg

Descriere Un cuplu tânăr, Gemma și Tom, caută o casă. Ajung într-un cartier perfect, artificial, unde toate casele sunt identice, cerul pare pictat, iar străzile se repetă la infinit. Odată intrați, nu mai pot ieși. Li se oferă o casă și un copil pe care trebuie să-l crească pentru a fi eliberați. Pe măsură ce zilele trec, realitatea se rupe: copilul crește nenatural de repede, spațiul devine sufocant, iar monotonia se transformă în coșmar. Vivarium nu e un film despre extratereștri, ci despre prizonieratul vieții moderne, despre rutina care înghite identitatea și despre felul în care un „acasă” artificial poate deveni o capcană.

Detalii interesante despre actori

Imogen Poots a declarat că rolul Gemmei a fost unul dintre cele mai solicitante emoțional, pentru că filmul cere o evoluție de la speranță la claustrofobie totală. Jesse Eisenberg a lucrat intens pe partea fizică, pentru că personajul lui se degradează treptat, iar actorul a vrut ca asta să se vadă în corp, nu doar în expresie. Copilul din film a fost interpretat de mai mulți actori, iar regizorul a cerut ca jocul lor să fie deliberat „neomenesc”, cu gesturi rigide și priviri fixe.

Ce mi-a plăcut

Atmosfera claustrofobă, felul în care filmul te sufocă fără să ridice vocea. Culorile pastelate care, în loc să fie liniștitoare, devin neliniștitoare. Interpretarea lui Imogen Poots, care duce filmul pe umeri cu o intensitate incredibilă. Ideea că oricât ai încerca să scapi, unele sisteme sunt construite să te țină captiv. Și modul în care filmul transformă banalul – o casă, un cartier, un copil – în simboluri ale unei realități deformate.

Cu ce am rămas

Cu imaginea unei vieți perfecte doar la suprafață. Cu ideea că rutina poate deveni o închisoare dacă nu e trăită cu sens. Cu sentimentul că uneori oamenii sunt împinși într-un rol pe care nu l-au ales. Vivarium e un film care nu îți oferă răspunsuri, ci îți lasă o întrebare: cât din viața noastră e construită, repetitivă, impusă? Un film care merită văzut pentru atmosferă, simbolistică și felul în care te face să te gândești la propriul „vivarium”.

„Not every cage has bars.” („Nu fiecare cușcă are gratii.”)